Klaus Iohannis anunță carantinarea parțială României. Circulația noaptea, interzisă. De când intra măsurile în vigoare
Președintele României, Klaus Ioahnnis, a declarat, joi seară, că începând de luni, 8 noiembrie, în România vor intra în vigoare noi restricții pe fondul creșterii accentuate a numărului de noi îmbolnărivi COVID-19.
Concret, șeful statului anunță că începând de luni, 8 noiembrie, circulația pe timpul nopții va fi interzisă, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate în online.
Citește și: Situaţie stranie la un azil din Vâlcea: bătrânii cu Covid-19, îngrijiţi de o asistentă infectată
„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi. Am avut și astăzi prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei.
Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.
Magazinele trebuie să fie închise seara la ora 9:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent dacă sunt locuri publice din interior sau din exterior”, a spus șeful statului.
Ajutor pentru spitale
Președintele susține că acestea sunt singurele metode de deblocare a spitalelor care sunt în praj de colaps din cauza aglomerării. „Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare. Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a spus Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni. Măsurile anunțate de președintele Klaus Iohannis urmează să fie propuse în ședința Consiliului Național pentru Situații de Urgențe și mai apoi aprobate în ședința de guvern.
Nu rata: Peste 300.000 de români vor fi afectați. Franța prelungește starea de urgență până pe 16 februarie