Klaus Iohannis a promulgat legea 304 din 2004 privind organizarea judiciară: “Coaliția legiferează prost”
Klaus Iohannis a anunţat în aceată după-amiază că a fost nevoit să promulge legea 304 din 2004 privind organizarea judiciară, după ce a epuizat toate căile de atac. Preşedintele României a subliniat că va sesiza Curtea Constituţională referitor la modificările aduse legii 303 din anul 2004. De asemenea, șeful statului a declarat că a cerut Parlamentului să reia dezbaterea asupra acestui pachet legislativ, în sesiunea din toamnă.
Klaus Iohannis a promulgat legea 304 din 2004 privind organizarea judiciară
Klaus Iohannis a făcut în urmă cu puțin timp o declarație de presă de la Palatul Cotroceni. Președintele României a vorbit despre Legile Justiției și a criticat deciziile luate de cei din coaliție.
“(…). Tema acestei declarații o reprezintă legile justiției, care au devenit cel mai dezbătut subiect public de când PSD se află la guvernare, ceea ce spune totul despre prioritățile acestui partid.
Au început cu celebra OUG 13 si au continuat cu modificarea legilor în parlament. Suntem într-o situație delicată din cauza modului în care coalișția de guvernare a știut să legifereze într-un mod fără transparență, în ciuda criticilor venite de la magistrați, de la ONG-uri, de la partenerii noștri.
Au fost nenumpărate semnale de atenționare, dar au legiferat cum au dorit și calitatea legiferării este proastă, iar rezultatule este îngrijorător.
Timp de un an și jumătate, prin implicarea oamenilor, prin eforturile opoziției și prin efortul meu am rușit să ferim legile justișiei de cele mai nocive modificări. Legile au fost supuse controlului constituțional, iar CCR a găsit în 4 ocazii diferite neconcordanțe, trimițând legile înaooi în Parlament. (…).
Asupra acestor legi s-a pronunțat și Comisia de la Veneția, care arată fără echivoc că modificările afectează încrederea cetățenilor în justiție, sistemul de justiție, eficiența actului de justiție și au un impact negativ împotriva luptei anticorupției. (…).). Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare. Nu vreau să le spun acum pe toate, dar ele sunt disponibile publicului. Vreau să dau un singur exemplu: Comisia de la Veneția spune că ansamblul modific afectează independența procurorilor și judecătorilor. Ori, așa ceva, în România nu trebuie să se întâmple. Independența procurorilor și judecătorilor reprezintă fundamentul unei justiții corecte (…). Așadar, foarte clar, legile justiției trebuie revizuite și îmbunătățite urgen în Parlament. (…).
România este un membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Este imposibil să construim un sistem de justiție care contravine normelor europene, care ignoră valorile europene. Corelarea celor 3 legi cu opiniile comisiei ne va ajuta în schimb să păstrăm valorile democrației. (…). Am cerut reexaminarea acestor legi. (…).
Am cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi de către Parlament, am sezizat CCR și Comisia de la Veneția. După finalizarea tuturor procedurilor de contestare, președintele este cel care trebuie să promulge aceste legi. Sunt obligat prin Constituție să promulg această lege (n.r.: legea 304), dar asta nu înseamnă că parcursul ei s-a finalizat, nici vorbă! Solicit în mod expres ca imediat ce se reia sesiunea de toamnă să se reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar.(…). Cer Parlamentului să corecteze legile. (…). Există probleme și la legea 303 – cu solicitarea fermă de a ține cont de sugestiile Comisiei de la Veneția. (…).
În ceea ce privește statutul magistraților, voi sesiza CCR, cu solicitarea să se țină cont de raportul Comisiei de la Veneția.
Atrag atenția parlamentarilor că loialitatea lor trebuie să fie față de alegătorii care i-au trimis în parlament să facă legi bune, care își doresc să rămână în UE. Nu doresc să fim un exemplu negativ în Europa. Niciun politician nu poate și nu trebuie să tranzacționeze în prorpiul folos renunțarea la principiile pe care s-a construit România democratică.
Niciun decident politic nu are mandat de la români să facă așa ceva. Faptul că un partid a fost ales să conducă înseambnă că a fost ales să conducă pentru România, nu pentru a scăpa un lider politic de la închisoare. În România, standardul în materie de legiferare trebuie să fie respectul pentru normele de drept. Trebuie să se revină la respectul pentru Constituție.”, a declarat Klaus Iohannis în această după-amiază de la Palatul Cotroceni.
Tot în cursul acestei zile, Guvernul a avut cea de-a doua şedinţă din această săptămână, un demers neobișnuit, care ridică multe semne de întrebare, în condițiile în care continuă să planeze suspiciunea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere. Ședinţa a avut loc pentru ca Executivul să poată adopta OUG-urile restante în ultima zi de sesiune extraordinară a Parlamentului.
https://www.facebook.com/stiripesurse.ro/videos/1961474650541856/?t=0
În același timp, conducerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor se reunesc în această seară, de la ora 18:00, potrivit digi24.ro.