Connect-R s-a trezit în mijlocul unui scandal după ce a făcut un filmuleț în mediul în online pe teme politice. Artistul a mărturisit că urma să participe la un concert caritabil în data de 2 decembrie, însă cei de la Kiss FM și-au retras invitația. La scurt timp după dezvăluirile controversate făcute de cântăreț, reprezentanții companiei media care deține postul de radio au transmis public un punct de vedere.
Kiss FM a luat decizia fermă de a renunța la colaborarea cu Connect-R pentru concertul caritabil programat pentru 2 decembrie, motivând în mesajul transmis artistului, că valorile sale nu sunt compatibile cu cele ale companiei media.
Astfel, invitația adresată cântărețului a fost retrasă. În acest eveniment, care are scopul de a sprijini fundația Dăruiește Viața, Connect-R urma să cânte alături de alți artiști de renume, precum Elena Gheorghe, Jo, Irina Rimes sau Sore.
Connect-R a fost vizibil deranjat de decizia postului de radio, considerând retragerea invitației la concert o formă de cenzură. Mai mult decât atât, artistul a declarat că își va retrage toate piesele de la Kiss FM.
La scurt timp după ce Connect-R a povestit toată situația, reprezentanții companiei media care deține Kiss FM au reacționat. Ei și-au păstra poziția, sugerând în continuare că declarațiile făcute de cântăreț în contextul alegerilor prezidențiale nu corespund valorilor pe care le are postul de radio.
„KIMARO Entertainment și AG Radio Holding susțin valorile europene democratice și euroatlantice, fundamentate pe respectul pentru o societate deschisă și pluralistă. Având în vedere mesajele recente ale artistului Connect-R, apărute pe rețelele de socializare și care exprimă simpatii incompatibile cu valorile noastre fundamentale, am decis să retragem invitația acestuia de a participa la spectacolul caritabil Magic Christmas Show, programat pe 2 decembrie.
Apreciem contribuțiile artistice ale lui Connect-R și respectăm dreptul său de a-și exprima opiniile, însă ne delimităm ferm de orice poziții care contravin principiilor democratice și valorilor esențiale pentru România. Rămânem dedicați susținerii unei societăți bazate pe respect, toleranță și responsabilitate.”, au transmis reprezentanții Kiss FM pe pagina oficială de Facebook, după declarațiile făcute de Connect-R.
În filmulețul postat pe rețelele de socializare, Connect-R a susținut că nu și-a arătat simpatia față de niciunul dintre candidații de la alegerile prezidențiale, ci doar a vorbit despre unitatea poporului în ziua alegerilor.
Artistul a precizat că și-ar fi dorit să participe la concert pentru că este unul caritabil, iar banii din bilete se vor duce către câțiva copii. De asemenea, cântărețul a mărturisit că este speriat de ceea ce se întâmplă în țara noastră din cauza problemelor politice.
„Dacă aţi văzut afişe prin oraş cu concertul de pe 2 decembrie, de la Sala Palatului, împreună cu cei de la Kiss FM şi Rock FM, eu nu voi mai putea veni. Nu pentru că nu mi-aş fi dorit, mai ales că e un concert caritabil pentru copii. În urma unui filmuleţ pe care l-am postat pe TikTok, cei de la Kiss FM mi-au trimis un mesaj. Mai exact, către managerul meu, Marius China.
Spuneau că refuză colaborarea cu noi, să nu mai venim la acest concert pentru că eu nu mai corespund valorilor trustului. Interpretarea lor, pe semne că le-a dat de înţeles că eu aş avea vreo apartenenţă politică. În filmuleţ nu fac altceva decât să felicit poporul român pentru că au făcut un mic exerciţiu de unitate. Vorbeam despre unitatea poporului şi să spun ce spune şi constituţia. Anume, că românul este suveran în ţara lui, pentru că România este o ţară suverană, independentă şi unitară, indivizibilă.
Nu o spun eu, dacă deschideţi constituţia României o să găsiţi. Nu am pronunţat nume de candidaţi, partide, nu am îndemnat lumea cu cine să voteze, nu mi-am spus votul meu. Cum au reuşit să interpreteze în felul ăsta cei de la Kiss FM? Mi-au trimis mesaj, spunându-mi că nu mai sunt binevenit la concertul organizat de ei. În urma filmuleţului ei au tras concluzia că eu nu mai corespund valorilor trustului.
Mă sperie puţin toată treaba. Am auzit că există un sistem. Eu nu mă prea pricep la politică, dar văd că lucrurile sunt din ce în ce mai transparente, în sensul ăsta. Vreau să îi anunţ pe cei de la Kiss FM că nu e nicio problemă. Dacă aţi decis asta, mă bucur că aţi reuşit să vindeţi câteva bilete pentru că am fost eu pe afiş”, a transmis Connect-R pe TikTok.
Citește și: Oana Roman dezbate cazul lui Connect-R, care a fost anulat de Kiss FM: „Trebuie să răspundă pentru…”