Kim Kardashian, actriță și producător al serialului documentar despre viaţa lui Elizabeth Taylor: „Ea este dovada că poţi continua să evoluezi şi să te schimbi”
După succesul pe care l-a avut apărând în al doisprezecelea sezon al serialului „American Horror Story”, Kim Kardashian ajunge din nou pe micile ecrane. Vedeta va apărea curând într-un serial documentar despre cariera actriţei Elizabeth Taylor. Mai mult, pe lângă faptul că este actriță în serialul ce se anunță ca va avea un succes fantastic, Kim Kardashian este și producătoare a proiectului.
Comandat de BBC, documentarul în trei părţi, care a primit titlul de lucru „Elizabeth Taylor: Rebel Superstar”, va fi realizat de casa de producţie Passion Pictures, cunoscută pentru filmul premiat cu Oscar „Searching for Sugar Man”. Producția în trei părți o are ca producătoare pe Kim Kardashian, care s-a arătat cât se poate de încântată de proiectul în care va și juca.
Kim Kardashian, din nou în lumina reflectoarelor
Serialul documentar „Elizabeth Taylor: Rebel Superstar” va spune povestea modului în care actriţa de două ori premiată cu Oscar „a reinventat natura celebrității, spulberând în același timp plafonul de sticlă de la Hollywood, înainte de a deveni o femeie de afaceri miliardară, militantă şi activistă pentru drepturile omului”.
Cum până acum Kim Kardashian și-a demonstrat talentele actoricești în diversele producții în care a mai apărut, pe lângă rolul de producător, aceasta o să apară și pe micile ecrane, căci a fost coptată și printre actorii care vor juca în acest nou serial documentar. Vedeta este încântată de noul proiect, în special pentru că este o mare admiratoare a lui Elizabeth Taylor.
„Elizabeth Taylor a fost o luptătoare. Ea este dovada că poţi continua să evoluezi şi să te schimbi şi să ai diferite capitole în viaţa ta – şi a deschis calea pentru toţi cei care au venit după ea cu acest model”, a declarat Kim Kardashian, potrivit Variety.
De asemenea, în cadrul producției se mai anunță câteva apariții interesante. Mini seria va conține interviuri cu prietena actriței Joan Collins, competitoarea ei pentru rolul Cleopatra, Margaret O’Brien, o colegă de școală, prietena apropiată Carole Bayer Sager, omul de ştiinţă Anthony Fauci, care a colaborat cu Elizabeth în campaniile de luptă contra SIDA, dar şi mulţi alţii.
„Acest serial captivant promite înţelegerea într-o nouă lumină a lui Elizabeth Taylor – atât a tehnicii pe care o folosea, cât şi a puterii ei ca actriţă, precum şi a capacităţii de a se reinventa”, a spus Alistair Pegg, din cadrul BBC.
„Elizabeth a dezvoltat şi a definit înţelegerea pe care o avem astăzi despre faimă şi celebritate de-a lungul deceniilor. Un talent unic şi o adevărată deschizătoare de drumuri, suntem extrem de entuziasmaţi să-i explorăm viaţa extraordinară şi moştenirea lăsată în urmă”, a precizat și Hamish Fergusson, director de creaţie şi producător executiv în cadrul Passion Pictures.
Kim Kardashian, apreciată pentru rolurile interpretate
Deși până acum talentele actoricești ale lui Kim Kardashian au fost privite cu scepticism, în ultima perioadă vedeta a reușit să îi convingă pe producători că este capabilă și este o actriță destul de bună. Recent, aceasta a apărut în cel de-al doisprezecelea sezon al serialului „American Horror Story: Delicate” și a făcut furori.
Iar datorită acestui succes, vedeta urmează să bifeze tot mai multe apariții pe micul ecran. Mai exact, în curând, Kim Kardashian va juca în filmul Netflix „The Fifth Wheel”, în care va interpreta rolul „celei de-a cincea roţi”.
Mai mult, aceasta a fost distribuită și în rolul principal al unui serial realizat de Ryan Murphy, unde va juca rolul unei avocate specializată în divorţuri, care conduce un cabinet format numai din femei în Los Angeles.