Keo, mesaj tranșant despre căsătoria cu Misty: ”E de 100 de ori mai puternic decât o hârtie”
Formează un cuplu de mai multă vreme și sunt părinții fericiți, dar Keo și Misty nu au ajuns, încă, în fața ofițerului de Stare Civilă. Cei care îi admiră și îi urmăresc s-au întrebat de multe ori când vor face pasul cel mare, dar Keo – la Antena Stars – a oferit un răspuns tranșant.
Cei doi nu se ”împiedică” de o hârtie, chiar dacă și aceasta va veni la un moment dat. Până atunci, Keo mărturisește că el și Misty sau ”mai mult decât căsătoriți, fiind… căsătoriți ”sufletește”, iar ”chestiile administrative” nu sunt atât de importante, cel puțin în momentul de față.
„Nu am făcut încă chestiile astea administrative. Urmează. Dar repet, suntem o familie. Suntem mai mult decât căsătoriți.Suntem căsătoriți sufletește. Ce ne ține împreună pe noi e de 100 de ori mai puternic în momentul de față decât o hârtie. Și hârtia aia va urma oricum când reușim să ne organizăm”, a declarat Keo la Antena Stars.
Prima reacție a lui Keo după ce a aflat că Andreea Bălan divorțează
Au fost împreună, dar drumurile lor s-au separat, la un moment dat. Iar prima și singura reacție a lui Keo a fost una cât se poate de interesantă, la numai o zi după ce s-a aflat că Andreea Bălan și George Burcea divorțează. Pe contul său de socializare, Keo a postat un mesaj extrem de emoționant pentru urmăritorii lui, în dreptul unei fotografii cu el și micuța care înfrumusețează fiecare zi din viața cuplului.
„Bună dimineața, dragii mei! Să aveți o săptămână excelentă. A mea începe evident în studio ?” a scris Keo în dreptul imaginii.