București, 1 aprilie 2020 – Kaufland România achită cu trei luni în avans impozitele la bugetul statului și bugetele locale, pentru a sprijini eforturile de echilibrare a economiei în această perioadă.
Astfel, compania direcționează 69 de milioane lei către bugetul de stat și bugetele locale, reprezentând taxe aferente anului 2020 și impozit pe profit pentru trimestrul întâi al anului financiar (martie-mai).
Suma este plătită în două tranșe:
,,Înțelegem nevoia de a acționa urgent și ne reorganizăm prioritățile, cu un salt extraordinar pe care îl facem acum, pentru a fi alături de economia României, în lupta cu fenomenul care a pus stăpânire pe o lume întreagă. Vom suporta această perioadă dificilă alături de stat, la rândul nostru, pentru că este esențial acum să fim solidari. Să fim împreună contează acum mai mult ca oricând”, declară Marco Hößl, CEO al Kaufland România.
În ultimele două săptămâni, Kaufland s-a implicat și cu demersuri care au răspuns la cele mai acute nevoi ale comunității.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 021.9132. Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: [email protected]