Katie Cassidy și Matthew Rodgers au finalizat divorțul, la mai bine de un an de când au fost depuse actele. A existat un acord post-nupțial între cei doi
Oficial, Katie Cassidy și Matthew Rodgers au finalizat divorțul, la mai bine de un an de când actrița a depus actele prin care a cerut desfacerea căsătoriei. Cei doi foști soți nu au copii, au renunțat la drepturile lor la întreținerea soțului și au respectat condițiile acordului post-nupțial, care a fost semnat în decembrie 2019. În prezent, vedeta se pregătește să scoată la licitație o serie de poze în care apare complet dezbrăcată.
Katie Cassidy și Matthew Rodgers, în sfârșit, divorțați
Divorțul dintre Katie Cassidy și Matthew Rodgers s-a pronunțat pe 22 martie 2021, însă, vestea a fost făcută publică de curând, relatează msn.com. În vârstă de 34 de ani, actrița americană a depus actele de divorț pe 8 ianuarie 2020 la Curtea Superioară din Los Angeles. Cu o zi înainte, fiica lui David Cassidy s-a separat oficial de fostul partener de viață, se arată în documentele de la dosar. Iar cu doar o lună înainte să fie anunțat divorțul, între ea și Matthew Rodgers s-a încheiat un acord post-nupțial.
Carismatica vedetă care locuiește în LA a enumerat printre motivele despărțirii “diferențele ireconciliabile”, care au venit la un an și o lună după ce au avut nunta, potrivit revistei People. Evenimentul fericit a fost unul restrâns și a fost organizat într-un cadru de poveste în Sunset Key, Florida. Totuși, documentele oficiale ale instanței arată că perechea a fost căsătorită legal în decembrie 2017, la o lună după ce David, tatăl lui Katie, a încetat din viață.
Katie Cassidy, licitație cu o serie de fotografii în care apare goală
În cadrul unui interviu oferit recent, actrița a mărturisit că divorțul a inspirat-o să scoată la licitație o serie de fotografii nud cu ea.
“După un an de carantină, divorțând și ieșind dintr-o emisiune în care am fost opt ani, eu am fost forțată să învăț cum să mă iubesc și este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată”, a declarat Katie Cassidy pentru Page Six.
Katie Cassidy și Matthew Rodgers s-au logodit în iunie 2017, iar anunțul a fost făcut pe Instagram de actrița americană.
“Abia aștept să-mi petrec restul vieții cu tine, dragul meu. Sunt cea mai norocoasă fată. Te iubesc până la Lună și înapoi” este mesajul scris pe contul său de Instagram de Katie Cassidy, după ce Matthew Rodgers s-a așezat în genunchi în timpul unei cine romantice și a întrebat-o dacă își dorește să fie soția lui.
Sursa foto: captură video YouTube / Movie news