Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 3-16 iulie. Înainte cu o săptămână de începerea competiției londoneze, fostul mare tenismen Roger Federer și prințesa Kate Middleton au oferit câteva momente unice pe iarba de la All England Club. Cei doi au jucat tenis împreună cu ocazia unui eveniment special, dedicat fetelor și băieților de mingi de la Wimbledon.
Turneul de la Wimbledon este al treilea Grand Slam al anului. Cu o săptămână înainte de startul competiției londoneze, fostul mare tenismen Roger Federer și prințesa Kate Middleton au fost protagoniștii unor momente unice. Totul s-a întâmplat cu ocazia unui eveniment dedicat fetelor și băieților de mingi de la Wimbledon.
În fiecare an, aproximativ 1.000 de copii, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, iau parte la sesiunile de la centrul comunitar de la All England Club. Cei care merg apoi la turneul de la Wimbledon, ca și copii de mingi, sunt selectați după luni întregi de antrenamente stricte. Pe parcursul acestei perioade de pregătiri intense, ei învață cum să semnalizeze schimbarea mingii, cum să rostogolească mingile până la fileu și modalitatea corectă de a trimite mingile către jucători.
Potrivit People.com, Kate Middleton a dorit să vadă cum se desfășoară „Ball Boys and Girls at Wimbledon”, programul destinat adolescenților care prind mingi în timpul turneului. Cu acest prilej, Prințesa de Wales a jucat tenis cu fostul mare jucător Roger Federer. După câteva seturi în care au fost extrem de relaxați, cei doi au discutat cu adolescenții care urmează să fie copii de mingi la Wimbledon.
„Când urmăresc antrenamentul, la ce ar trebui să fiu atentă?”, l-a întrebat Kate Middleton pe un copil de mingi pe nume Alex. Acesta i-a răspuns foarte sigur pe el: „În principal disciplina și curățenia”. Ulterior, Prințesa de Wales și Roger Federer au discutat și cu antrenorii. În final, cei doi s-au antrenat cu adolescenții în baza de la Wimbledon.
Impresionată de cele văzute, Kate Middleton a lăudat efortul și seriozitatea celor care contribuie la desfășurarea optimă a legendarului turneu de la Wimbledon. Astfel, toți cei care sunt în spatele reflectoarelor au fost felicitați de Prințesa de Wales.
„Să vezi antrenamentele și dedicarea și timpul care se alocă antrenamentelor și să te asiguri că totul merge bine în ziua respectivă pentru campionii care joacă la Wimbledon… Da, este incredibil să vezi cum se întâmplă în spatele scenei”, a declarat Kate Middleton.