Kate Middleton are probleme serioase de sănătate, după ce a fost diagnosticată cu maladia secoului: cancer. Acum s-a aflat şi că prinţesa a fost nevoită să se opereze de urgenţă pentru a-i fi îndepărtat un nodul ce era localizat la nivelul capului.
În cartea „Catherine, The Princess of Wales” au fost făcute publice toate detaliile cu privire la operaţia grea prin care Kate a fost nevoită să treacă pe vremea când era doar o adolescentă. Aceasta studia la colegiu, când în urma unui control de rutină i-a fost descoperit un nodul situat pe partea stângă a capului. Oficialii şcolii i-au informat imediat familia, iar mama sa a dus-o de urgenţă la spital:
„În adolescență, totuși, când era la Colegiul Marlborough, i s-a descoperit un nodul pe partea stângă a capului. Școala i-a anunțat imediat părinții, iar mama ei, Carole, a dus-o la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală, pentru îndepărtarea acestuia”, reiese din biografia regală, publicată recent. În urma operației, Kate a rămas cu o cicatrice care s poate vedea cu ochiul liber şi în prezent. Şi în 2011, în timpul nunţii cu Prinţul William, aceasta a putut fi observată, însă fanii nu i-au dat importanţă atunci.
În prezent, Kate Middleton se tratează de cancer, dar nu se ştie cu exactitate unde este localizată boala. Familia Regală şi nici Kate, atunci când a informat asupra diagnosticului său, nu au dorit să ofere mai multe detalii. Un lucru este clar însă, Prinţesa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la începutul acestui an, în partea abdominală.
Kate nu este singura persoană din Familia Regală care are probleme grave de sănătate. Regele Charles a fost diagnosticat şi el cu cancer. La un moment dat, Kate şi Charles au fost internaţi în acelaşi spital şi au dus lungi discuţii despre cum să treacă peste această perioadă cruntă. În cazul Regelui, boala pare că a avansat, având în vedere că se fac deja toate pregătirile pentru funeraliile monarhului.