Katarina Dyer, fiica vitregă a lui Andrei Gheorghe, a debutat în muzică atunci când avea doar 13 ani. Acum, la 20 de ani, este studentă la Conservator și are planuri mari în ceea ce privește cariera muzicală.
Andrei Gheorghe – celebrul om de radio a încetat din viață anul trecut, la doar 56 de ani – a fost un adevărat prieten pentru Katarina – numele de scenă al fetei sale vitrege -, iar sfaturile sale au marcat-o pe tânăra solistă, textieră și compozitoare.
Totodată, artista a dezvăluit că tătăl ei nu i-ar fi difuzat piesele la radio, deoarece nu ar fi vrut ca în viitor succesul ei să îi fie datorat lui. “El mi-a zis, tu dacă vrei o faci singură (piesa). Nu vreau ca succesul tău să fie datorat mie. Nu m-ar fi ajutat niciodată în felul asta, nu e corect faţă de alţi oameni, alţi artişti care se luptă să intre în playlist. Singurile intervenţii ar fi fost după emisiune[…] să-mi zică uite aici a fost bine, aici n-a fost bine. Era un antrenor. El chiar era un om foarte inteligent şi foarte prezent. Uneori mai era şi rău, n-ai ce să faci”, și-a amintit Katarina.