Carmen de la Sălciua este pe cale să scoată o nouă piesă, iar Karym este cel alături de care o va face. Dar când vine vorba de o astfel de colaborare, orice cântăreț se pregătește temeinic pentru a intra în grațiile celei supranumite Regina Youtube-ului. Karym nu a făcut excepție! Mai mult, a apelat chiar la chirurgia estetică pentru a fi la înălțime în clipul ce se anunță incendiar.
Karym a decis să se ocupe la modul cel mai serios de felul cum arată, pentru că era vorba despre un clil pe care-l filma alături de celenbra Cramen de la Sălciua. Atât de serios încât a ajuns la cabinerul medicului esthetician, unde avea să-și pentru a dovedi că pune mare preț pe felul în care arată, așa cum face și artista alături de care își lansează noua melodie, Karym a trecut prin cabinetul medicului estetician. A avut nevoie de niște ajustări la frunte și la ochi. „Nu este vorba de o operație estetică… ci de câteva ajustări care m-au ajutat să fiu în cea mai bună formă pentru filmări. Nu le-am făcut pentru mine personal, sunt foarte mulțumit de mine, le-am făcut strict pentru carieră și cum colaborarea cu Carmen de la Sălciua este una foarte importantă am decis să fac acest pas”, a declarat Karym. (CITEȘTE ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA ȘI JADOR, NUMĂRUL 1 ÎN ROMÂNIA CU PIESA ”NU AM SOMN DE 4 ZILE!” AU ”LOVIT” ȘI PESTE HOTARE VIDEO)
„Minim doi” este piesa pe care Carmen de la Sălciua a scos-o alături de Karym. Videoclipul a fost filmat la conacul Archia din Deva și la domeniile Martinutzi din Alba Iulia, în regia lui Bogdan Duminciuc. De imaginea artiștilor s-au ocupat Magda Mohamed și Claudia Dediu. ”Doamna de la fermă și… fermierul! „Minim doi”, o melodie superbă în colaborare cu Karym! În acest clip voi juca rolul doamnei de la fermă, care se îndrăgostește de fermier. Mai multe nu vă spun, dar abia aștept să vedem împreună rezultatul. Curioși?”, avea să anunțe Carmen de la Sălciua pe rețelele de socializare. „O poveste minunată, pe versurile și muzica lui Cipri Popescu, regizată de Duminciuc Bogdan, în care, alături de Carmen de la Sălciua, sperăm să ajungem la inimile voastre. Mulțumim Nek pentru încrederea acordată. #minimdoi”, a scris și Karym pe Facebook. (NU RATA: CARMEN DE LA SĂLCIUA A FĂCUT ANUNȚUL, ALĂTURI DE KARYM: “MINIM DOI!” IMAGINILE SUNT DE SENZAȚIE)
Karym s-a făcut remarcat la începutul anului 2017, când a lansat piesa „Anonim”, alături de Mellina. La finalul anului 2017, cântărețul a scos alături de Celia piesa ”La două capete”, care s-a bucurat de un real succes. În 2018, artistul încerca un solo, „Râu de lacrimi”, o piesă despre iubire și suferință. În clip își face apariția și Celia.