Viața de mămică nu este tocmai ușoară, iar asta a simțit-o pe pielea ei și Karmen Simionescu. Fiica lui Adrian Minune a vorbit despre problemele pe care le-a avut după sarcină și cum s-a schimbat viața ei. Aceasta a recunoscut că s-a confruntat cu depresia postnatală și a avut nevoie de ajutor de specialitate.
În urmă cu doi ani, la vârsta de 21 de ani, Karmen Simionescu a devenit mămică pentru prima oară, iar de atunci viața ei s-a schimbat radical. Fiica lui Adrian Minune a mărturisit că după naștere s-a confruntat cu depresia postnatală, iar pentru a rezolva problema a apelat la ajutorul unui psiholog. (CITEȘTE ȘI: FIICA LUI ADI MINUNE, IPOSTAZĂ INCENDIARĂ. KARMEN SIMIONESCU S-A POZAT GOALĂ ȘI…A BĂGAT FANII ÎN BOALĂ!)
„Plângeam din orice. Mama i-a cumpărat Sofiei o căciuliță cu urechi, eu când am văzut-o plângeam. Când vedeam că sunt toți lângă mine și încearcă să mă ajute, mai tare plângeam.
M-au ținut vreo șase luni aceste stări. După vreo 3-4 luni am început să mă duc la psiholog. Cel mai important este să înțelegi că nu e vina ta. După naștere devii un om nou. Când cineva merge la psiholog, credem că are automat și o problemă. Dar nu este așa. Eu consider că așa cum avem grijă de exteriorul nostru, așa trebuie să avem grijă și de mintea și sufletul nostru.”, a spus Karmen Simionescu.
După ce a devenit mămică, fiica lui Adrian Minune a înțeles că viața ei s-a schimbat radical. Aceasta a mărturisit că își dedică toată atenția copilului și că orice alt lucru a trecut pe planul doi. A renunțat la orele petrecute în salon și a învățat să se aranjeze sigură, tocmai pentru a economisi timp prețios.
„Viața mea înainte nu depindea de nimeni, nu spuneam nimănui cum îmi fac programul, puteam să mă trezesc la ce oră voiam, ieșeam țiplă din casă. Din momentul în care a venit copilul, ce să mai stai să îți faci părul? Am învățat să îmi fac unghiile singură, să mă machiez”, a mai spus Karmen Simionescu
(VEZI ȘI: KARMEN SIMIONESCU, DESPRE „POVARA” CELEBRITĂȚII: „MI-AȘ FI DORIT SĂ NU ȘTIE LUMEA CINE SUNT”)
Sursa foto: Instagram