Derapajele din show-ul prezentat de Andreea Mantea au fost, din nou, amendate de Consiliul Național al Audiovizualului.
25.000 de lei. Atât trebuie să scoată șefii Kanal D din buzunare pentru ieșirile nervoase ale concurenților de la ”Puterea Dragostei”.
Una dintre cele mai grave expresii folosite într-un dintre emisiuni, de o concurentă, este Țigancă borâtă.
Pe de altă parte, reprezentatul Kanal D la CNA, a caracterizat certurile din emisiune astfel: „Sunt discuții pasionale desfășurate pe un ton ridicat”, după cum a spus acesta în ședința CNA.
S-au vizionat zeci de momente ale emisiunii, din luna aprilie și începutul lunii mai. Ultima amendă încasată de post – 50.000 de lei – a fost la începutul lunii martie.
La fel ca și atunci, principalele reproșuri aduse ce CNA sunt legate de violenţa fizică, psihică sau de limbaj și de felul în care poate fi influențată dezvoltarea minorilor, potrivit paginademedia.ro.
Propunerea de amendă a venit din partea lui Radu Herjeu și a mai fost votată de Răsvan Popescu, Nicolae Bălașa, Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Dorina Rusu și Alexandru Kocsis. A mai fost o propunere de 100.000 de lei, din partea lui Gabriel Tufeanu, care nu a întrunit voturile necesare.
Majoritatea membrilor din Consiliu s-au pus de acord că emisiunea a încălcat legea. Mai jos, câteva detalii din discuțiile pe care forul le-a avut cu reprezentantul Kanal D.
Dorina Rusu: „Parcă acești concurenți sunt selectați special să vorbească urât. Moderatorul ce rol are? Nu are nicio contribuție pentru că îi lasă să se certe. De ce se ceartă acești concuenți? Ei se ceartă mereu și nu înțeleg care este motivul”
Nicolae Bălașa: „Moderatorul este acolo să-i mângâie pe creștet”
Dorina Rusu: „Premiul se dă celui care țipă cel mai tare?”
Cătălin Băleanu, reprezentantul Kanal D: „Premiul săptămânal se acordă de către public. Cel mai des câștigă concurentul cel mai vocal”
Gabriel Tufeanu: „Nici nu știu ce să zic. Este o porcăială continuă. Nu sunt decât câteva momente de liniște, când trag aer în piept. Accentul aici este pe o violență psihică și de limbaj”, după cum a punctat și acesta.
Printre altele, Cătălin Băleanu a mai spus:
„Sesizările fac referire la înjurături. Nu există nicio înjurătură în secvențele vizionate. Fac referire la bătăi, nu a fost nici măcar un bobârnac în emisiune.
S-au difuzat 231 de ediții și 19 de program, săptămânal. Publicul este format din adulți, cu vârsta de peste 25 de ani. Programul nu este clasificat pentru o audiență general. Are acele avertizări la început.
Cuvintele licențioase au fost cenzurate, iar moderatoarea a intervenit de câte ori a fost cazul.
Limbajul nu poate fi considerat violent. Nu are un caracter traumatizant. Sunt discuții aprinse, dar care nu corespund limbajului violent. Sunt discuții pasionale desfășurate pe un ton ridicat. De asemenea, au proporții reduse”, a menționat acesta.