Kamer Qaka a dat uitării FCSB: „Cu Gigi Becali nu am vorbit prea mult!”
Albanezul răscumpărat de Politehnica Iași de la FCSB, Kamer Qaka, a declarat că este fericit că s-a întors în Copou și că îmbracă din nou tricoul lui Poli.
Mijlocașul care a avut o experiență nereușită la vicecampioana României, a spus la finalul partidei câștigate de ieșeni cu 3-0 contra Chiajnei că este foarte fereicit că a revenit la Politehnica, menționând că în Copou se simte ca acasă!
„Sunt foarte fericit, mă simt ca acasă aici, am avut un meci foarte bun azi. Nu gândesc că e un pas înapoi pentru mine, fotbalul e acelaşi peste tot, sunt foarte fericit că sunt aici. S-au întâmplat numai lucruri bune, am numai lucruri bune de spus despre ei, despre antrenor, despre toţi. Cu Gigi Becali nu am vorbit prea mult, nu ştiu ce să spun despre el”, a declarat Kamer Qaka.
La FCSB, mijlocașul Kamer Qaka a evoluat doar 381 de minute în toate competițiile însă nu și-a trecut în cont niciun gol și niciun assist. Ieșenii l-au răscumpărat de la FCSB cu 200 mii de euro și i-au oferit un nou contract pe o perioadă de trei ani, albanezul urmând a încasa câte 10.000 de euro pe lună în fiecare sezon.
Albanezul Kamer Qaka este considerat a fi indispensabil pentru Politehnica de către tehnicianul echipei, Flavius Stoican.
„Un jucător fabulos pentru mine, s-a văzut că aveam nevoie de el. Randamentul echipei a crescut prin venirea lui. Mi-am dorit foarte mult că el să revină. Oferă celorlalți încredere și le pune în valoare calitățile”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Politehnica Iași.