Kamara și Gabriella Nastas au dat marea veste! Cei doi și-au văzut visul devenind realitate: „E primul nostru bebeluș”

Publicat: 14/02/2024 | 23:30
Kamara și iubita sa, Gabriella Nastas

Chiar de Ziua Îndrăgostiților, Kamara și partenera sa au venit cu un anunț surpinzător. Se pare că de ceva timp, artistul și Gabriella Nastas lucrează din greu pentru a-și îndeplini un mare vis. După multă muncă și nopți nedormite, cei doi au reușit să își materializeze dorința, iar astăzi le-au dat și fanilor marile vești. Ce anunț important au făcut Kamara și Gabriella Nastas?

Kamara și Gabriella Nastas formează un cuplu de mai bine de un an, însă pentru o bună perioadă au preferat să își țină povestea de iubire departe de ochii curioșilor. Nu de mult și-au făcut relația publică, iar acum au venit cu un alt anunț important. Cei doi și-au unit forțele și au pus pe picioare o afacere la care de mult visau. În ce domeniu au intrat aceștia?

(CITEȘTE ȘI: KAMARA, ESCROCAT LA UN CONCERT ORGANIZAT PENTRU FIUL SĂU! ARTISTUL A RĂMAS STUPEFIAT: „ĂȘTIA SUNT BANII!”)

„E primul nostru bebeluș și-l iubim tare”

Așa cum spuneam, Kamara și Gabriella Nastas împărtășesc de ceva timp un vis comun, pe care abia acum au reușit să îl materializeze, unindu-și forțele. Aceștia sunt pasionați de parfumuri, așa că și-au dorit foarte mult să aibă o linie proprie, iar acum dorința li s-a îndeplinit.

Deși au pornit la drum cu puține așteptări și siguri că traseul o să fie greu, cei doi au avut noroc pentru că Universul le-a scos în cale oamenii potriviți care să îi ajute să își îndeplinească visul. Așa că acum, după multă muncă și nopți nedormite, Kamara și Gabriella Nastas au reușit să își lanseze propria linie de parfumuri și sunt cât se poate de fericiți.

„Noi suntem pasionați de arome. Ne place să le combinăm între ele, să le amestecăm, să iasă ceva inedit. GK s-a născut, ca idee, la sfârșitul lui decembrie 2023. Ne plimbam într-o seară împreună și am zis: hai să facem asta!

Și pentru că Universul este ceva superb, ne-a scos în cale oamenii potriviți, cu care am reușit să formăm o echipă mică, momentan, dar plină de entuziasm și artă. Știi cum e? Atunci când crezi cu adevărat în ceva, tot Universul contribuie la visul tău. N-am dormit de vreo trei-patru zile pentru ca noi să asamblăm cutiile, să punem esențele, să împachetăm totul să fie frumos. Ne-am ocupat de absolut fiecare detaliu. E primul nostru bebeluș și-l iubim tare!”, a declarat Gabriella Nastas, potrivit fanatik.ro.

Deși este cât se poate de mândră de rezultate, Gabriella Nastas a mărturisit că aceast proiect a necesitat mult mai multe resurse decât se aștepta, mai ales din punct de vedere financiar. Însă, cuplul nu s-a lăsat intimidat de greutăți și au dat tot ce au avut mai bun pentru a pune noua afacere pe picioare.

„Pentru o astfel de afacere a fost nevoie de mult mai mult decât ne așteptam (n. red.: se referă la bani). Abia acum am înțeles câtă muncă, câte emoții sunt la mijloc, cât stres și câte griji și toate alea sunt în spatele unei afaceri. Este ceva ce de multe ori te depășește, însă, nu ai încotro.

Suntem la început. Suntem implicați 100%, pentru că așa mi se pare corect. Ne place atât de tare încât restul nici nu mai contează. Nu despre bani e vorba, ci despre faptul că noi ne trăim visul”, au mai spus Kamara și iubita lui.

(VEZI ȘI: KAMARA A PRIMIT „INTERZIS” LA SURVIVOR 2024 DIN CAUZA LUI CĂTĂLIN MĂRUȚĂ. DECIZIA LUATĂ DE ȘEFII DE LA PRO TV)