Kamara își operează din nou fiul. Costă 10.000 de euro intervenția

Publicat: 18/08/2021 | 11:37

Kamara și Oana se confruntă cu problem regulate în ceea ce privește sănătatea fiului lor.  Leon are nevoie de intervenții chirurgicale periodice, până când va împlini cel puțin 18 ani și se va opri din creștere.

Oana și Kamara vor ajunge cu fiul lor, în septembrie, în Spania pentru o nouă operație.

“Leon este bine acum, este răcit puțin, dar e ok! Ar trebui să mergem în Spania pe 14 septembrie, atunci are programare, pentru alungirea de mușchi. Costurile se ridica undeva la 10.000 de euro.

Avem și banii pentru intervenție. În rest, este bine, dăm înainte, merge în fiecare zi la terapie, nu avem ce face, sperăm că într-o zi o să se facă bine.

El nu are prieteni de vârstă lui, mai mult adulții sunt prietenii lui. Însă, înțelege tot, cântă, recită melodii, poezii în franceză. Suntem mândri de el”, a spus Oana.

Uniți ca părinți, despărțiți ca iubiți

Kamara și Oana s-au despărțit în urmă cu trei ani, însă au rămas uniți pentru copilul lor.

„Kamara are grijă de el. Îl sună, se interesează pentru el ca să îi fie bine. Nu sunt probleme în privința asta. Și eu mă înțeleg bine cu Kamara, însă nu încape în discuție o împăcare intre noi”, a precizat Oana.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult