Kamala Harris l-a sunat pe Donald Trump după alegeri. Ce l-a rugat pe adversarul său
Kamala Harris și-a recunoscut înfrângerea după alegerile prezidențiale din Statele Unite de marți. Ea l-a sunat după aflarea rezultatelor pe contracandidatul său, Donald Trump, pentru a-l felicita pentru victorie.
Vicepreședintele echipei de campanie a lui Harris, Jen O’Malley, le-a transmis celorlalți membri un e-mail prin care le-a spus că Harris l-a sunat miercuri pe Trump și a făcut apel la acesta să fie „un președinte pentru toți americanii”, arată TMZ.
Harris i-a mai cerut lui Trump să înțeleagă că un transfer pașnic al puterii în luna ianuarie este extrem de important, pentru a preveni o repetare a incidentelor din 2021.
De asemenea, președintele Joe Biden l-a sunat și el miercuri pe Trump pentru a-l felicita și, din primele informații, l-ar fi invitat joi la Casa Albă.
CITEȘTE ȘI: SERVICIILE SECRETE SUNT ÎN ALERTĂ! INTERNETUL A LUAT-O RAZNA ȘI UTILIZATORII CER ASASINAREA LUI DONALD TRUMP
Kamala Harris, învinsă de Donald Trump
În e-mail, Jen O’Malley le-a mulțumit membrilor echipei de campanie și i-a felicitat că au desfășurat „o campanie prezidențială istorică, de prim rand”, într-o perioadă de doar trei luni.
Ea a mai spus că membrii echipei au întâmpinat „obstacole fără precedent, care era, în cea mai mare parte, în afara controlului lor”.
„Vă las cu acest mesaj: pierderea este nespus de dureroasă. Este greu. Procesul va dura mult timp. Dar munca de protejare a Americii de impactul președinției lui Trump începe abia acum”, se mai arată în e-mail.
Candidata democrată a spus ulterior, într-un discurs, că se va asigura ca transferul puterii să fie pașnic de la Administrația Biden către noua Administrație Trump, invocând principiul care diferențiază democrația de dictatură.
„Un principiu fundamental al democrației americane este acela că atunci când pierdem alegerile acceptăm rezultatele. Acest principiu, la fel de mult ca oricare altul, diferențiază democrația de monarhie sau tiranie. Și oricine caută încrederea publicului trebuie să respecte acest principiu. În același timp, în națiunea noastră, datoria noastră de loialitate este nu față de un președinte sau un partid, ci față de Constituția Statelor Unite, față de conștiința noastră și față de Dumnezeu. Loialitatea mea față de toate cele trei este motivul pentru care sunt aici să spun că, deși admit înfrângerea în aceste alegeri, nu renunț la lupta care a motivat această campanie— lupta pentru libertate, pentru oportunitate, pentru corectitudine și pentru demnitatea tuturor oamenilor. O luptă pentru idealurile care sunt în centrul națiunii noastre, idealurile care reflectă America la cel mai bun nivel. Aceasta este o luptă la care nu voi renunța niciodată”, a declarat Harris.
This browser does not support the video element.