Kaka domina fotbalul mondial
Secretul lui Kaka. „Pentru mine fotbalul e o distractie si ma bucur de el in fiecare minut”, este reteta de succes a mijlocasului brazilian Recunoastere. Balonul de Aur, Onze de Oro, in 2007. Brazilianul a reusit sa „fure” toate trofeele mondiale ale acestui sezon, in fata starului argentinian Messi si a portughezului Cristiano Ronaldo Mihai Cruceru Are 28 de ani si fotbalul la picioare. Mijlocasul lui Milan a fost desemnat la Zurich jucatorul anului 2007 de Federatia Internationala de Fotbal. Kaka a obtinut 1.047 de puncte si i-a devansat pe atacantul Barcelonei, Lionel Messi, cu 504 puncte, si pe portughezul Cristiano Ronaldo, cu 426 puncte. Brazilianul are una dintre cele mai interesante povesti de viata. S-a nascut intr-o familie de intelectuali in Sao Paulo si a urmat cursurile unui colegiu evanghelic. Ar fi trebuit sa fie preot, dar a ajuns, acum, cel mai mare fotbalist din lume. Are un frate mai mic, Rodrigo, cel care l-a „botezat” Kaka pe cand nu putea sa-i pronunte corect numele, aflat si el in lotul lui Milan. La 18 ani a suferit o accidentare grava la gat, la bazinul de inot, dar datorita vointei de fier si credintei a trecut peste acest moment. Recuperarea miraculoasa el o considera un dar de la Dumnezeu, iar fotbalistul doneaza si azi o parte din castigul sau bisericii. A ajuns la Milan in 2003, pentru 8,5 milioane de dolari, iar dupa o luna era deja titular incontestabil pentru „diavoli”, cu care a castigat Liga Campionilor, Supercupa Europei, Supercupa Intercontinentala si Cupa Mondiala a Cluburilor.