Kadîrov vrea să se răzbune pentru ajutorul adus Ucrainei. Polonia, la un pas de a fi atacată
Liderul cecen Ramzan Kadîrov ar avea în plan să se răzbune pentru faptul că Polonia a ajutat Ucraina, de când Rusia a invadat țara condusă de Volodomir Zelenski. Polonia ar fi la un pas de a fi atacată, iar Kadîrov ar aștepta doar ordinul lui Putin, potrivit unui documentar realizat de Gândul.ro.
Varșovia a fost unul dintre cei mai puternici aliați ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, încă de la începutul invaziei rusești. Polonia a acționat ca o poartă de intrare pentru mii de refugiați ucraineni care fug în vest și, de asemenea, a rezistat Rusiei în Parlamentul European atunci când a cerut interzicerea importurilor de gaze și petrol rusești.
Totodată, Polonia se numără printre statele occidentale care au livrat armament Ucrainei, iar declarația liderului cecen evidențiază îngrijorările exprimate de unii lideri polonezi că Rusia ar putea lansa un potențial atac asupra Poloniei, în viitor.
(VEZI ȘI: CÂT DE BOLNAV ESTE LIDERUL DE LA KREMLIN)
Ramzan Kadîrov, acuzat de tortură
Ramzan Kadîrov a fost acuzat că a folosit tortura medievală asupra dușmanilor săi din Cecenia și a fost numit „fiul pe care Putin nu l-a avut niciodată” pentru loialitatea sa devotată față de liderul de la Kremlin.
El a fost promovat la gradul de general-locotenent în Garda Națională rusă pentru contribuția pe care a adus-o la invadarea Ucrainei, de care liderul cecen se folosește pentru a-și consolida puterea în Cecenia.
Protejatul liderului de la Kremlin, Ramzan Kadîrov a susținut printr-un videoclip distribuit pe Twitter că: „Ucraina este o afacere încheiată. Ceea ce mă interesează este Polonia. Ce încearcă să obţină Polonia?
După Ucraina, dacă primim ordin, vom arăta că suntem capabili să facem acest lucru în 6 secunde. Mai bine vă retrageți armele și mercenarii.”
În plus, Kadîrov cere Poloniei să-şi prezinte scuze oficial pentru ce i-a făcut ambasadorului lor. La aniversarea victoriei Aliaților din 1945, Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit cu vopsea roșie în timp ce se pregătea să depună o coroană de flori la cimitirul soldaților sovietici din Varșovia, capitala Poloniei.
Mișcarea a fost în semn de protest față de războiul Rusiei în Ucraina. Ceremonia a fost oprită după atac, iar Andreev și delegația sa au fost nevoiți să părăsească zona după incident. În acel moment, un protestatar a strigat la ambasadorul rus și l-a numit fasticst.
(CITEȘTE AICI: CE PIERDERI A SUFERIT, DE FAPT, RUSIA! CÂTE ECHIPAMENTE DE LUPTĂ AU FOST DISTRUSE ÎN PESTE 40 DE ZILE DE RĂZBOI)
“Nu vom ignora pur și simplu. Țineți minte asta”, a susținut Kadîrov.
În același timp, ministrul adjunct de Externe polonez, Pawel Jablonski, a declarat pentru publicația Al Jazeera, la sfârșitul lunii martie, că este o “certitudine absolută” că Vladimir Putin ar dori să atace Polonia.
Kadîroviții răpesc cecenii de rând
Trupele lui Kadîrov au fost acuzate de crime de război în Ucraina și, deși se știe că și liderul însuși își acompaniază soldații, el a negat că ar fi participat la orice crime extrajudiciare.
Recent, un grup pentru drepturile omului care luptă împotriva corupției cecene și a propagandei rusești, numit 1Adat, a declarat că sute de ceceni sunt răpiți în masă și forțați să lupte ca voluntari în prima linie pe frontul din Ucraina.
Grupul 1Adat a afirmat că în toată republica au loc din nou răpiri în masă și sunt informați de sutele de oameni din diferitele refiuni alte statului.
„Celor răpiți li se cere să semneze un document prin care se menționează că sunt voluntari pentru a fi trimiși în Ucraina, altfel sunt amenințați cu fabricarea unor dosare penale.
Toți cei care merg în Ucraina în acest fel vor fi folosiți pe linia frontului, drept carne de tun”, anunță sursa mai sus citată.
O altă organizație pentru drepturile omului, Vayfond, a declarat la începutul lunii mai că primeşte „zeci” de mesaje de la oameni din Cecenia care susțin că sunt forţaţi să se pregătească să plece în Ucraina, în ciuda faptului că nu erau membri ai forţelor de ordine sau militari ai armatei.
Moscova și-ar fi suplimentat forțele cu mercenari
Recrutatrea fortaţă a cetăţenilor ceceni reprezintă cel mai recent indiciu care arată că trupele ruseşti suferă pierderi masive de luptători pe front. Potrivit statisticilor militare ale armatei ucrainene, Rusia a pierdut 30 de mii de soldaţi de la începutul invaziei.
Potrivit Serviciilor Secrete Britanice, guvernul rus s-a bazat deja pe luptătorii ceceni în asaltul său asupra Mariupolului. După ce au întâmpinat o rezistenţă puternică din partea ucrainenilor, forţele ruse au suferit pierderi semnificative de personal şi au fost nevoite să suplimenteze armata cu luptători alternativi, realatează Yahoo News.
(NU RATA: PUTIN, TOT MAI PARANOIC! ARMATA RUSĂ ȘI FSB, ÎN VIZORUL LIDERULUI RUS)
Totodată, potrivit evaluărilor serviciilor secrete americane, Moscova a făcut eforturi pentru a conta pe alte surse de personal și luptători mercenari, cum ar fi cei din Grupul rus Wagner.
“Rezistența acerbă a ucrainenilor a întârziat capacitatea Rusiei de a obține controlul deplin asupra orașului.
În încercarea de a învinge rezistența ucraineană, Rusia a folosit în mod semnificativ personalul auxiliar.
Aceasta include o desfășurare de forțe cecene, probabil formate din câteva mii de luptători concentrați în principal în sectoarele Mariupol și Luhansk”, susține Ministerul britanic al Apărării.
Serviciile de informaţii ucrainene au acuzat şi Cecenia că a recrutat luptători pentru războiul din Ucraina, în primul rând pentru a ataca oraşele Mariupol şi Lugansk.
Apel către voluntari
Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina a distribuit o listă cu numele a 2.425 de luptători ceceni presupus implicaţi în lupte la începutul acestei luni.
“Așa-numiții «Kadîroviți» au început să intre pe teritoriul Ucrainei în primele zile ale invaziei militare pe scară largă a Rusiei” , a declarat agenția de informații.
Totodată, liderul cecen Ramzan Kadîrov a susținut că forțele rusești au întâmpinat dificultăți în luptă în războiul din Ucraina.
Recent, el a sugerat că cetățenii care se oferă voluntari pentru lupta care are loc în Ucraina ar putea fi plătiți cu 300.000 de ruble.
Documentarea acestui material a fost făcută de Gândul.ro.
This browser does not support the video element.