Juventus umilește Milan și câștigă a 13-a Cupă a Italiei din istorie!
Puternica formație Juventus Torino a câştigat pentru al patrulea an consecutiv şi pentru a 13-a oară în istoria sa Cupa Italiei la fotbal. Performanța a fost posibilă după ce a învins în finală, cu scorul de 4-0, formaţia AC Milan, miercuri seara, pe Stadio Olimpico din Roma în faţa a 65.000 de spectatori.
Golurile finalei au fost marcate de Medhi Benatia, autorul unei duble în minutele 56 şi 64, Douglas Costa în minutul 61 şi Nikola Kalinic, care şi-a introdus balonul în poartă, în minutul 76, stabilind rezultatul final al întâlnirii. Victoria lui Juventus a fost facilitată şi de prestaţia slabă a portarului milanez Gianluigi Donnarumma, considerat principalul vinovat la golurile doi şi trei înscrise de torinezi.
Autogolul lui Kalinic nu a făcut decât să completeze prestaţia dezastruoasă a defensivei grupării „rossonera”.
„Bătrâna Doamnă” se pregăteşte acum să sărbătorească al şaptelea titlu consecutiv de campioană naţională, urmând să devină prima echipă din istoria fotbalului italian care reuşeşte „dubla”” campionat-cupă patru ani la rând.
Juventus Torino este aproape de titlu în Serie A, având un avans de şase puncte şi un golaveraj net superior faţă de Napoli în clasamentul din Serie A, cu două etape înainte de finalul sezonului, elevii antrenorului Massimiliano Allegri având practic asigurat un nou „scudetto”.
Juventus Torino- AC Milan 4-0
Juventus Torino : Buffon- Cuadrado, Barzagli, Benatia, K. Asamoah- Khedira, Pjanic (min. 87 Marchisio), Matuidi – Dybala (min. 83 Higuaín), Douglas Costa (min.73 Bernardeschi), Mandzukic.
antrenor principal: Massimiliano Allegri
AC Milan: G. Donnarumma – Calabria, Bonucci, Romagnoli, R. Rodriguez – M. Locatelli (min. 80 Montolivo), Kessie, Hakan Calhanoglu – Suso (min. 68 Borini), Bonaventura, Cutrone.
Antrenor principal: Genaro Gattuso