Justitia din Singapore ii acorda despagubiri unui tanar ranit in accidentul produs de Silviu Ionescu

De: Cancan
Publicat: 16/05/2012 | 00:00
Ex-diplomatul Silviu Ionescu

Bong, care la vremea accidentului din decembrie 2009 avea 24 de ani, este prima victima care primeste compensatii pentru ranile suferite.

Prietenul sau, Tong Kok Wai, in varsta de 30 de ani, a murit dupa zece zile de la accident, iar o a treia victima, Muhammad Haris Abu Talib, care avea 18 ani, a suferit rani usoare.

Suma i-a fost acordata de Inalta Curte lui Bong Hwee Haw pentru durere si suferinta, pentru pierderea unor venituri si pentru costuri cu tratamentul medical.

Fostul insarcinat cu afaceri al Romaniei in Singapore Silviu Ionescu a fost trimis in judecata la 1 iulie 2010, de catre procurorii Parchetului instantei supreme, care il acuza de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa, parasirea locului accidentului si fals in declaratii.

Silviu Ionescu a fost eliberat in 25 noiembrie 2010 din Penitenciarul Rahova, dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis, definitiv, inlocuirea masurii arestului preventiv cu obligarea de a nu parasi tara.

Potrivit acuzarii, in 15 decembrie 2009, in jurul orei 03.10, Silviu Ionescu, insarcinat cu afaceri „ad interam” al Romaniei in Singapore, in timp ce conducea un autoturism Audi A6 apartinand Ambasadei Romaniei, nerespectand culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersectie semaforizata, doua persoane in varsta de 30 si, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.

Ionescu a parasit locul accidentului si a continuat sa conduca masina pana la urmatoarea intersectie semaforizata, unde, nerespectand, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu ranirea unei persoane in varsta de 18 ani. Nici de aceasta data Ionescu nu a oprit, parasind locul accidentului si abandonand masina intr-o zona industriala a orasului Singapore, potrivit procurorilor.

Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate in urma primului accident rutier, celelalte doua suferind leziuni.

Ulterior producerii celor doua accidente de circulatie, Silviu Ionescu a sesizat politia singaporeza cu privire la faptul ca autoturismul Audi A6 a fost sustras din fata Ambasadei Romaniei, dupa ora 02.00, situatie neconforma cu realitatea, pe care a sustinut-o si prin declaratiile date in fata autoritatilor judiciare singaporeze, au mai aratat procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.