Justin Timberlake vine în România?! Ce a apărut în tot orașul Cluj, fanii lui sunt în mega-extaz

Publicat: 07/10/2024 | 19:40
Justin Timberlake vine în România /Foto: Profimedia

Vara a trecut, festivalurile s-au terminat, însă organizatorii au început cursa pentru line-up-urile din vara lui 2025. Festivalierii așteaptă cu nerăbdare ca artiștii internaționali să fie anunțați, iar toată lumea mizează pe Justin Timberlake. Celebrul artist ar putea ajunge în România, iar fanii sunt în extaz. Unde va concerta acesta?

De câteva zile este rumoare în mediul online, căci în Cluj și-au făcut apariția o mulțime de bannere cu versurile melodiilor celebre ale lui Justin Timberlake. Aceste afișe au ajuns peste tot, iar fanii celebrului artist american au început să speculeze, iar concluzia la care au ajuns este clară: Justin Timberlake vine în România.

(CITEȘTE ȘI: JUSTIN TIMBERLAKE, CONDAMNAT DUPĂ CE A FOST PRINS BĂUT LA VOLAN. DECIZIA MAGISTRAȚILOR ESTE DEFINITIVĂ!)

Justin Timberlake vine în România?!

Așadar, Justin Timberlake ar putea vizita România în vara anului 2025. În prezent, cunoscutul artist american se află în turneul mondial „The Forget Tommorow World Tour”, care ajunge și în Europa în primăvara anului viitor. Iar cum în Cluj au apărut numeroase indicii, fanii cred că acesta ar putea participa la unul din festivalurile organizate aici: Untold sau Electric Castle.

În ceea ce privește calendarul turneului mondial al artistului, acesta are încă numeroase spații goale. Cert este că în data de 8 iulie 2025, artistul va concerta în Luxemburg, iar următorul său concert este programat apoi abia pe 20 iulie 2025, la Paris.

Astfel, în calendarul lui Justin Timberlake există o perioadă liberă fix în timpul în care se va desfășura festivalul Electric Castle, 16 – 20 iulie 2025. Așadar, cel mai probabil artistul va ajunge să concerteze, în sfârșit, și în România anul viitor.

De când în Cluj au apărut indiciile care arată spre Justin Timberlake, fanii sunt în extaz și așteaptă acum cu nerăbdare anunțul oficial. Până acum, artistul internațional nu a mai concertat în România, deși are o mulțime de admiratori. Venirea lui Justin Timberlake la Electric Castle a fost confirmată, în mediul online, și de Gabriel Fereșteanu, de la ProFM.

„Vine Justin Timberlake în România, știe deja tot internetul treaba asta. Toată lumea vorbește despre asta. Vă zic că vine la Electric Castle. O strategie impecabilă pentru Electric Castle, care a împânzit Clujul cu afișe din astea.

Foarte multă lume a speculat despre faptul că ar veni la Untold, mai ales pentru că o să fie o ediție aniversară. Vă pot confirma 100% că nu este vorba despre Untold și 90% că este vorba despre Electric Castle”, a spus Gabriel Fereșteanu.

(VEZI ȘI: MOTIVUL ULUITOR PENTRU CARE ELENA IONESCU NU MAI VREA IUBIT DIN ROMÂNIA! E TOPITĂ DUPĂ UN STAR INTERNAȚIONAL: ”I-AȘ PUNE…”)