Justin Timberlake și Jessica Biel au devenit părinți pentru a doua oară
Justin Timberlake și Jessica Biel au devenit părinți pentru a doua oară. Actrița a ținut sarcina secretă și nu s-a afișat public în ultimele luni.
Aflați în izolare în Montana, SUA, din cauza pandemiei de coronavirus, solistul și soția sa au reușit să țină secret faptul că vor mai avea un copil.
Deși cei doi și-au bucurat fanii cu postări haioase în care apăreau alături de fiul lor, Silas, în vârstă de cinci ani, Jessica nu și-a afișat silueta de gravidă și nimeni nu și-a dat seama că vor fi, din nou, părinți.
Biel, în vârstă de 38 de ani, a născut la începutul acestei săptămâni, a dezvăluit o prietenă apropiată a ei, pentru Daily Mail. Ea și Justin au fost văzuți ultima oară în public în martie.
Timberlake a fost surprins cu o altă femeie
La începutul acestui an, cei doi au avut câteva probleme de înfruntat. Timberlake a fost surprins ținându-se de mână cu o altă femeie, Alisha Wainwright, co-starul dintr-un film în care acesta joacă, iar de aici totul s-a transformat într-un scandal de proporții.
Totuși, cântărețul a ținut să explice ce s-a întâmplat și că familia sa reprezintă totul pentru el. „Mă feresc de bârfe cât de mult pot, dar simt că pentru familia mea este important să clarific zvonurile ce rănesc oamenii pe care eu îi iubesc”, a scris acesta.
„Ca să fiu clar – nu s-a întâmplat nimic între mine și colega mea. Am băut prea mult în seara aceea și îmi regret comportamentul. Ar fi trebui să știu mai bine. Acesta nu este exemplul pe care vreau să il dau fiului meu.”, a dezvăluit Justin.
„Îmi cer scuze față de soția mea minunată și față de familia mea pentru că i-am pus într-o situație foarte jenantă și o să mă concentrez pentru a fi cel mai bun soț și tată.”, a adăugat Timberlake.
Foto: Shutterstock