Justin Timberlake și Jessica Biel au devenit părinți, pentru a doua oară

Publicat: 18/01/2021 | 12:29
Justin Timberlake și Jessica Biel (foto www.vanityfair.com)

Cântărețul Justin Timberlake și actrița Jessica Biel au anunțat, de curând, venirea pe lume al celui de-al doilea copil al lor. Vestea minunată în direct la TV, iar fanii s-au bucurat enorm.

Actrița a născut un băiețel, iar Justin este cel mai mândru tătic, având acum doi fii. Artistul în vârstă de 40 de ani a făcut anunțul în timpul show-ului Ellen, spunând că soția sa a dat naștere unui alt băiețel, iar numele ales este unul special.

Numele ales pentru micuțul lor este Phineas. Justim a completat: “Numele lui e Phineas, și e extraordinar și drăguț și nimeni nu doarme”, a declarat cântărețul râzând. “Dar suntem încântați și nu puteam fi mai fericiți. Suntem foarte recunoscători”.

Suspiciunile sarcinii

Vestea nașterii celui de al doilea copil vine la câteva luni bune în presă s-a zvonit că cei doi au devenit părinți, pentru a doua oară. Concret, în iulie 2020 fanii aflau că Jessica ar fi născut în secret.

Pe perioada pandemiei, Justin, Jessica si fiul lor, Silas, în vârstă de 5 ani, s-au retras la ferma lor din Montana.

Anul trecut, în luna noiembrie, artistul a fost în centrul unui scandal după ce a fost fotografiat la balconul unui bar din New Orleans fără verighetă și ținându-se de mână cu actrița Alisha Wainwright, alături de care joacă în pelicula „Palmer”. Justin a încercat să explice ce s-a întâmplat, punând totul pe seama alcoolului consumat și cerandu-și scuze soției și familiei.