Justin Timberlake, condamnat după ce a fost prins băut la volan. Decizia magistraților este definitivă!

Publicat: 13/09/2024 | 23:30
Justin Timberlake, condamnat după ce a fost prins băut la volan (sursa FOTO: Hepta)

Justin Timberlake și-a aflat pedeapsa după ce a fost prins băut la volan, la mijlocul lunii iunie a acestui an. Decizia magistraților este definitivă!

Justin Timberlake a ieșit pe 17 iunie în oraș cu niște apropiați. După ce a stat la povești și a luat cina, artistul s-a urcat la volanul mașinii sale și se îndrepta spre casă. Doar că polițiștii din New York l-au tras pe dreapta. Potrivit tabloidelor de peste Ocean, Justin Timberlake s-ar fi urcat beat la volan. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a ieșit pozitiv la consumul de băuturi alcoolice.

De asemenea, megastarul ar mai fi încălcat câteva reguli de circulație. Astfel, Justin Timberlake a fost acuzat că ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice, că ar fi încălcat un semn de oprire și nu ar fi respectat benzile de circulație. Justin Timberlake a fost ulterior arestat, dar apoi a fost eliberat fără cauțiune.

Justin Timberlake va fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pentru conducere în stare de ebrietate, a dispus vineri un judecător de la un tribunal de lângă New York, unde cântăreţul a pledat vinovat, conform presei din America. Potrivit postului ABC, judecătorul l-a condamnat la plata unei amenzi şi la 25 de ore de muncă în folosul comunităţii, obligându-l, de asemenea, să facă declaraţie publică despre siguranţa rutieră. (CITEȘTE ȘI: CE I-A SPUS TIMBERLAKE SOȚIEI DUPĂ CE A FOST SURPRINS DE MÂNĂ CU O FEMEIE: A DAT VINA PE ALCOOL, IAR APOI…)

Justin Timberlake și Jessica Biel sunt căsătoriți de 12 ani

Justin Timberlake și Jessica Biel formează unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood. Sunt căsătoriți de 12 ani și au împreună doi copii: Silas, în vârstă de 9 ani, și Phineas, în vârstă de 3 ani. Jessica Biel și Justin Timberlake au început să se întâlnească în ianuarie 2007, după ce s-au cunoscut la o petrecere surpriză organizată de un club privat.

Cei doi s-au revăzut atunci când actrița a participat la unul dintre spectacolele artistului. Ulterior au început să vorbească la telefon, având o conexiune specială care s-a transformat într-o frumoasă poveste de dragoste. Astfel. Jessica și Justin au ajuns în fața altarului în octombrie 2012, în stațiunea Borgo Egnazia din Fasano, Italia.

Actrița, în vârstă de 42 de ani, mărturisea că în ciuda programului încărcat pe care atât ea, cât și Justin îl au, cei doi încearcă de fiecare dată să găsească timp pentru a se conecta și a ține flacăra pasiunii vie. (VEZI ȘI: JUSTIN TIMBERLAKE ȘI-A OPRIT CONCERTUL LA INSISTENȚELE UNEI FANE! CE ANUNȚ A FĂCUT ARTISTUL!)

Justin Timberlake și Jessica Biel sunt căsătoriți de 12 ani (sursa FOTO: Hepta)