Jennifer Aniston și-a exprimat surprinderea la aflarea veștii șocante despre fostul ei soț. Justin Theroux s-a căsătorit cu o actriță cu 23 de ani mai tânără decât el.
Vedeta filmului Beetlejuice 2, în vârstă de 53 de ani, s-a căsătorit în secret cu actrița Nicole Brydon Bloom, care are 30 de ani. Cei doi și-au organizat ceremonia nunții pe o plajă privată în Tulum, Mexic.
Zvonurile cu privire la noul cuplu au început în februarie 2023. În 2024, și-au făcut apariția pe covorul roșu la petrecerea anuală a Premiilor Oscar Vanity Fair, confirmând oficial relația, urmând să se logodească doar cinci luni mai târziu.
După ce vestea nunții secrete a devenit publică, un apropiat al lui Jennifer Aniston a dezvăluit care a fost reacția artistei.
”Da, a luat-o prin surprindere, dar au menținut o prietenie apropiată, iar ea este fericită pentru el, datorită faptului că și-a găsit iubirea adevărată”, a transmis apropiatul actriței.
În pofida faptului că Aniston se bucură pentru fericirea fostului soț, aceasta pare să regrete faptul că Justin Theroux a trecut peste căsnicia lor.
”Nu poate să nu își amintească oarecum de ce au avut împreună, dar știe că este un om bun și noua lui soție este minunată”, a adăugat sursa, conform ziarului Metro.
Citește și: Este însărcinată pentru a 3-a oară! Celebra prezentatoare TV a făcut anunțul în direct
Un alt apropiat al actriței a dezvăluit că veștile nu au mișcat-o așa de mult.
”Nimeni nu ar trebui să se simtă prost pentru Jennifer, este bine. A iubit și a pierdut ca noi toți, dar viața ei este încă destul de bună”, a afirmat apropiatul artistei.
Altă sursa a susținut că Jennifer Aniston se află acum ”pe o altă cale”, așa cum sunt și foștii săi parteneri, precum primul său soț, Brad Pitt, cu care a avut o căsnicie de cinci ani între 2000 și 2005.
Justin Theroux a dezvăluit, anul trecut, cum a întâlnit-o pe actuala sa soție.
”Un prieten comun a organizat un fel de petrecere la restaurantul său”, a declarat Justin Theroux, explicând impresia plăcută pe care i-a făcut-o tânăra actriță, care l-a determinat să inițieze o conversație cu aceasta.
Citește și: Motivul pentru care Tori Spelling nu bea apă deloc. „Cum de mai trăiesc, nimeni nu știe”