Alex Dima şi-a pierdut soţia în urmă cu mai mulţi ani şi a fost nevoit să-şi crească singur fiica. Recent, cunoscutul jurnalist a avut puterea să vorbească despre tragedia prin care a trecut şi care l-a marcat profund.
Soţia lui Alex Dima s-a stins din cauza cancerului, boală care a fost descoperită la doar o lună după ce a realizat un reportaj pentru PRO TV despre teribila maladie care curmă milioane de vieţi.
„În 2009, am făcut un material la New York cu prinţesa Marina Sturza, care are un centru de îngrijire paliativă pentru bolnavii de cancer, Hospice Casa Speranţei de la Braşov. Şi îmi aduc aminte foarte bine cum insistam să o cunosc, să înţeleg ce o determină să facă ceea ce face, să lucreze cu bolnavii de cancer în fază terminală.
O întrebam dacă nu o încarcă să fie într-un centru paliativ. Iar ea mi-a răspuns că nu, pentru că sunt oameni acolo şi asta e misiunea ei. Am rămas cu treaba asta în mine. Se întâmpla undeva la sfărşit de noiembrie 2009, pe 1 decembrie a intrat materialul cu ea la Pro TV, iar o lună mai târziu am aflat că soţia mea are cancer.
Paula Herlo este unul dintre cei care au fost cu adevărat alături de mine. Noi am locuit la ea în casă în vremea când la noi era un haos total. Ne-a luat acolo şi s-a ocupat de noi. Când eram jos, oamenii de aici, de la Pro TV, m-au luat şi m-au ridicat. M-au ajutat. Au mobilat o casă de sus până jos pentru mine, ca să fiu mai aproape de spital. Cu tot ce aveam nevoie, cu linguri, cu prosoape, cu absolut tot”, a povestit Alex Dima.