Lovitură grea pentru Alina Alexoi! Jurnalista de la TVR a fost suspendată din a mai comenta competițiile internaționale și naționale de gimnastică! Decizia a fost luată de Federația Română de Gimnastică, după ce a jignit-o pe Ana Maria Bărbosu. Vă prezentăm cele mai noi detalii!
Decizia a fost făcută publică pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Gimnastică, după ce a fost comunicată Televiziunii Române. Prin urmare, Alina Alexoi a fost suspendată de la „toate acțiunile și activitățile”. Jurnalista a jignit-o pe gimnasta Ana Maria Bărbosu în urmă cu un an, mai exact toamna trecută.
Federația Română de Gimnastică a anunțat că Alina Alexoi a fost suspendată din toate acțiunile EG și FIG. Decizia va rămâne în vigoare până când se vor comunica noi rezoluții din partea Federației Internaționale de Gimnastică FIG & European Gymnastics- EG.
„Federaţia Română de Gimnastică vă aduce la cunoştinţă deciziile Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) şi European Gymnastics (EG) de a o suspenda pe jurnalista Alexoi Alina din toate acţiunile FIG si EG, bazate pe rezultatele anchetei şi propunerile înaintate de către Gymnastics Ethic Foundation (GEF). Ca urmare, în calitate de membru afiliat, Federaţia Română de Gimnastică anunţă suspendarea doamnei Alexoi Alina din toate acţiunile şi activităţile FRG organizate în relaţie cu toţi membrii noştri afiliaţi. Această suspendare va rămâne activă până la primirea unor noi rezoluţii din partea Federaţiei Internaţionale de Gimnastică- FIG & European Gymnastics- EG”, arată mesajul Federaţiei Române de Gimnastică.
Neînțelegerile au început de la Mondialele din Belgia. Alina Alexoi s-a enervat și a zis că Ana Maria Bărbosu „e un jeg de om”. Totul a pornid de la o intervenție a Cătălinei Ponor, fostă mare gimnastă, unde era ca reprezentant al Comisiei Sportivilor din cadrul FIG, ceea ce înseamnă că nu ocupa o funcție oficială în delegația României.
„Cătălina era acolo ca reprezentant al Comisiei sportivilor din cadrul FIG, deci fără funcţie oficială în delegaţia României. După un antrenament a coborât din tribună şi i-a spus Anei Maria Bărbosu: «Dacă nu înveţi să-ţi întinzi picioarele, o să-ţi declaseze săritura. N-ai învăţat asta până acum?». Tonul a fost răstit, răutăcios şi părea că nu vrea să o ajute pe Ana, ci să-i transmită ce slabă e”, potrivit paginademedia.ro.
Agresivitatea Cătălinei Ponor a fost observată de oamenii din jur. Fosta gimnastă s-a plâns în fața jurnalistei, iar Alina Alexoi a început să spună lucruri urâte la adresa ei.
„Deciza FRG este aplicabilă tuturor structurilor afiliate si in toate actiunile acestora, în conformitate cu prevederile statutare şi intra în vigoare începând cu data prezentei comunicări”, mai arată comunicarea Federaţiei Române de Gimastică, trimisă TVR pe data de 17 octombrie.