Jurnalist tâlhărit sub ochii poliţiştilor în timp ce filma o intervenţie SMURD după un accident grav
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, pe DN7, între Pecica şi Nădlac. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, prin 112, pentru a descarcera o persoană dintr-un autoturism de teren, care s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile. Imediat, la faţa locului s-au deplasat ambulanţe, echipaje SMURD, pompieri şi paramedicii, cu elicopterul. Jurnaliştii s-au deplasat şi ei la locul intervenţiei, pentru a relata despre ce se întâmplă acolo, numai că, odată ajuns, primul dintre ei a şi fost luat la întrebări…
Legitimaţia de jurnalist nu a mai contat, rudele victimei accidentului năpustindu-se asupra reporterului, deşi acesta nu s-a apropiat de locul în care medicii încercau să îi acorde primul ajutor bărbatului rănit. De faţă cu poliţiştii şi cu jandarmii, agresorii i-au smuls jurnalistului telefonul din mână şi l-au lovit din toate direcţiile.
După ce a fost lovit, jurnalistul a continuat să solicite protecţie din partea celor în uniformă, care nu a venit, însă. Explicaţia forţelor de ordine a fost halucinantă: „Suntem prea puţini, iar ei sunt mulţi” (CITEŞTE ŞI: I-au furat identitatea! Mihai Bendeac a trecut la ameninţări: ”Fără dinţi în gură, cu toate degetele fracturate şi cu picioarele rupte”) Jurnalistul a fost ameninţat, inclusiv cu moartea, de cele aproximativ 20 de rude ale bărbatului rănit.
Contactat de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, jurnalistul agresat acum a transmis că nu va depune plângere, pentru că nu doreşte să mai aibă de-a face cu cei care l-au atacat. El a spus însă, că i-ar fi plăcut ca poliţiştii şi jandarmii care au tolerat comportamentul celor 20 de agresori, să acţioneze cel puţin cum o fac, în astfel de situaţii, agenţii de la Poliţia Municipiului Arad şi poliţiştii locali din Arad. (VEZI ŞI: Imagine şocantă cu dantura lui Cristian Boureanu, făcută publică de medicul lui! Cum arată fostul politician, după pumnul încasat de la poliţist)
Nu cu mult timp în urmă, tot la Pecica a avut loc un episod asemănător. Un individ a lovit atunci doi jurnalişti, pe autostradă, în timp ce filmau intervenţia pompierilor la un accident petrecut sub ochii lor. Atunci agresorul i-a ameninţat inclusiv pe poliţişti, acestora fiindu-le teamă să intervină pentru potolirea scandalagiului.
ALIN TERENTE