Juratul Masterchef nu uită de unde a plecat. Ce sacrificii a făcut Chef Foa ca să fie în „trend”

Publicat: 24/03/2022 | 12:00

Deși este unul dintre pionierii gătitului “pe sticlă”, Chef FOA povestește că începuturile sale au fost destul de ostile, cel puțin din punct de vedere financiar. Chiar dacă nu o ducea bine cu banii, juratul de la “Masterchef” făcea sacrificii imense pentru a fi “trendy”, în momentul în care s-a lansat. Pe ce și-a cheltuit bucătarul veniturile modeste pentru a deveni mai vizibil, aflați de la CANCAN NEWS.

Florin Scripcă este unul dintre cei mai “vizibili” bucătari din România. La 39 de ani, este unul dintre cei trei jurați ai show-ului culinar “Masterchef”. Încă din 2005, bucătarul este cunoscut de public sub numele ”Chef FOA”. Florin a avut înclinația spre a găti încă din copilărie și a profitat de șansa de a fi îndrumat de către însuși Jamie Oliver.

Chef FOA a avut o importantă sursă de inspirație în gastronomie, pe care a încercat să o pună în aplicare și în România, încă din anul 2002, prin conceptul „Street-Food”. În 2005, Foa deja participa la prima sa emisiune culinară, difuzată pe Prima TV, unde era însoțit de cei doi frați ai săi, cu care împarte aceeași pasiune, gătitul.

Cum s-a sacrificat Chef Foa pe altarul „fițelor” (Foto: CANCAN.RO)

A dat două salarii pe un telefon

Deși Florin Scripcă a avut o evoluție ascendentă continuă, prin numeroase apariții televizate, nu a uitat de unde a plecat.

„Mi-au trebuit două salarii la un restaurant italienesc, ca să pot să-mi iau un telefon «Nokia 3310» nou-nouț. Nu mai știu exact cât am dat pe el, dar știu că fix jumătate era un salariu.

(NU RATA: IMAGINI EXCLUSIVE CU CHEF FOA DIN VACANȚA ÎN AFRICA)

I-am schimbat fața, i-am pus d-aia albă, ca să pară mai fițos. Era unul cu display alb și unul cu display verde. Eu nu am avut bani de acela cu display alb, adică cu lumina albă.

Dar față d-aia albă am avut de unde să fac rost. Eram așa prins în «label-urile» astea de societate și era la început toată nebunia!”, și-a amintit Chef Foa în podcastul “Backstage Systems”.

Ce mai puteți vedea la CANCAN NEWS

Adrian Cristea e pe val, și nu vorbim despre “Prințul” din fotbal, ci despre însuși Bursucu, vedeta de la Kanal D. După ce a “părăsit-o” pe Teo – cea care l-a învățat meserie – și a “aterizat” la matinal, prezentatorul povestește, într-un interviu exclusiv, cum a ajuns, în urmă cu mai mulți ani, să îi ia locul lui Liviu Vârciu.

Bursucu își amintește de momentele cu adevărat de pomină de la „Roata Norocului” (Foto: Instagram)

Iar prestațiile live par să îi dea serioase bătăi de cap iubitului Innei, chiar dacă este în industria muzicală de mai bine de două decenii. Deliric recunoaște că uneori are pierderi de memorie, poate tocmai pentru că se concentrează în prea multe direcții: muzică, afacerea cu haine și relația pe care trebuie să o întrețină cu iubita celebră.

Deliric și Inna, unul dintre cuplurile celebre din România (Foto: CANCAN.RO)

(VEZI ȘI: DE CE ÎL ACUZĂ UNII DINTRE FANI PE DELIRIC CĂ S-A „COMPROMIS”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.