Judecatorii greci au iertat-o pe romanca vinovata ca Si-a ucis Bebelusul
O tanara romanca si-a recunoscut vinovatia, in fata unui tribunal din Grecia, dupa ce a fost acuzata ca si-a strangulat propriul copil. Instanta a lasat-o pe femeie in libertate, pedeapsa fiind aceea ca va fi tinuta sub supraveghere, doi ani. Marcela Constantin Trifan, a nascut la 4 iunie, un baietel pe care l-a strangulat si l-a aruncat pe fereastra imobilului, in care locuia si lucra ca menajera. Joi, un tribunal din Nicosia, care a studiat legislatia britanica, instantele din Cipru nemaifiind puse in situatia de a decide intr-un astfel de caz, a stabilit ca femeia sa fie supravegheata doi ani de reprezentanti ai Oficiului pentru protectie sociala din Nicosia. Instanta a stabilit ca atunci cand a comis fapta, starea mentala a femeii era tulburata in urma nasterii, iar cazul nu a fost considerat o crima, in adevaratul sens al cuvantului. Marcela Trifan a ajuns in Cipru cu cateva zile inainte sa nasca si a povestit instantei ca a trebuit sa plece din Romania, pentru ca rudele nu au acceptat ca aceasta sa aduca pe lume un copil, nefiind maritata, cu atat mai mult, cu cat tatal copilului, era o ruda apropiata a femeii. (S.P.)