Jucătorii naționalei de fotbal vor sărbători calificarea alături de Andra Măruță. FRF le-a pregătit o surpriză pentru marți

Publicat: 20/11/2023 | 14:57
Andra Măruță va cânta imnul României / Sursă foto: Instagram

Pe data de 20 noiembrie, naționala a transmis, pe rețelele de socializare, că Andra Măruță va cânta imnul României la meciul cu Elveția. Cu acest prilej, vedeta de la PRO TV a lăsat un mesaj pentru fanii sportului. 

Următoarea etapă după calificarea la EURO 2024 este meciul România-Elveția, care se va juca marți, 21 noiembrie, în București. Dacă „tricolorii” vor excela, vor câștiga grupa I. Nu mai puțin de 50.000 de români își vor spune speranțele și, înainte de începerea meciului, vor cânta imnul, alături de Andra:

„Fotbalul are incredibila putere de a ne umple de energie, de speranță, de a ne face să visăm cu toții același vis. Sunt foarte fericită pentru că tricolorii au reușit să se califice la Campionatul European, au făcut fericiți milioane de români pasionați de fotbal! Si sunt foarte bucuroasă că voi fi alături de ei și de o țară întreagă la meciul cu Elveția, când împreună vom cânta imnul României”, a declarat celebra cântăreață.

(CITEȘTE ȘI: Efectele calificării la EURO 2024. Radu Drăgușin a bătut palma și devine cel mai scump transfer din istoria României. 30 de milioane de euro pentru fundașul de fier al naționalei)

Cât costă biletele pentru meciul România-Elveția. Scorurile anunțate de FRF

Copiii vor avea acces gratuit în cele două tribune, dar adulții care vor să se bucure de meci trebuie să plătească. În funcție de confort și de pretenții, FRF a anunțat tarifele:

  • 35 de lei – Peluze
  • 60 de lei – Tribune
  • 300 de lei – VIP albastru
  • 500 de lei – VIP roșu.

Gratuitatea pentru cei care au sub 14 ani a venit ca reacție la ce s-a întâmplat la meciul dintre Andorra și România, de pe Arena Națională:

„Ca urmare a prezenței numeroase a copiilor pe Arena Națională, la meciul cu Andorra, în semn de mulțumire pentru atmosfera creată de copii și comportamentul acestora, Federația Română de Fotbal va extinde sectorul Family Zone pentru întreaga capacitate a celor două tribune.

Astfel, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit la ambele tribune, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, să fie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru comenzile în această zonă e necesară prezența a cel puțin unui copil și se pot comanda maximum 4 bilete!”, a transmis FRF.

(CITEȘTE ȘI: Bani grei pentru jucătorii naţionalei! Ce prime colosale vor primi după calificarea la EURO 2024)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult