Jucătorii lui Lille bătuți de fani pe teren după remiza cu Montpellier! Rezultatele etapei și clasamentul în Ligue 1!

Publicat: 11/03/2018 | 11:03

Scene incredibile la finalul partied dintre Lille și Montpellier, terminat nedecis 1-1. Nemulțumiți de rezultatele din ultimul timp al echipei, Lille ajungând în zona retrogradării, suporterii echipei au invadat terenul şi i-au lovit pe jucătorii echipei pe care o susțin.

După fluierul final al arbitrului, fanii au pătruns pe gazon şi i-au agresat verbal şi fizic pe jucătorii echipei lor favorite, care nu au apucat să ajungă la vestiare. „Dacă retrogradăm, vă retrogradăm”, a foost mesajul fanilor către jucători.

„Nu le înţeleg reacţia. Au reacţionat ca şi cum s-ar fi terminat campionatul şi am fi retrogradat deja, dar mai sunt nouă meciuri. Deşi ei nu mai cred în noi, noi credem încă”, a declarat căpitanul Ibrahim Amadou.

După 29 de runde scurse din acest sezon, Lille se află pe locul 19 în clasament cu 28 de puncte.

La polul opus, PSG a trecut peste eliminarea din Chaampiosn League suferită în fața celor de la Real Madrid. PSG s-a impus cu un categoric 5-0 în fața lui Metz și conduce detașat campioantul din Hexagon având 14 puncte avans față de AS Monaco, campioana en-titre a Franței. În această rundă, Monaco a câștigat cu 3-1 jocul din deplasare cu Strasbourg.

 

Programul etapei a XXIX-a Ligue 1

Strasbourg – AS Monaco 1-3

Paris St. Germain-FC Metz 5-0

Dijon – Amiens 1-1

FC Nantes – Troyes AC 1-0

Girondins Bordeaux – Angers 0-0

Lille- Montpellier 1-1

Rennes – AS Saint-Étienne 1-1

 

duminică, 11 martie

ora 16:00 Guingamp – Nice

ora 18:00 Lyon – Caen

ora 22:00 Toulouse – Olympique Marseille

 

Clasament Ligue 1

 

  1. PSG           29      25      2        2        91-19                    77
  2. Monaco 29      19      6        4        72-31                    63
  3. Marseille 28      16      8        4        57-33                    56
  4. Lyon           28      14      9        5        58-34                    51
  5. Nantes 29      12      7        10      29-29                    43
  6. Rennes 29      12      6        11      37-36                    42
  7. Montpellier 29 9        14      6        26-23                    41
  8. Nice           28      11      6        11      34-39                    39
  9. Bordeaux 29      10      7        12      33-37                    37
  10. Dijon 29      10      7        12      41-55                    37
  11. St. Etienne 29      9        9        11      31-44                    36
  12. Caen 28      10      5        13      22-32                    35
  13. Guingamp 28      9        8        11      28-38                    35
  14. Angers 29      7        11      11      32-40                    32
  15. Strasbourg 29 8        7        14      33-52                    31
  16. Amiens 29      8        6        15      24-33                    30
  17. Toulouse 28      7        8        13      26-37                    29
  18. Troyes 29      8        4        17      24-39                    28
  19. Lille           29      7        7        15      28-46                    28
  20. Metz           29      5        5        19      26-55                    20