TRADIȚIA DE FLORII care aduce NOROCUL în fiecare casă
ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Acasă » Știri » Sport » Fotbal » Jucătorii lui Dică s-ar mulţumi şi cu un punct în Isarel!

Jucătorii lui Dică s-ar mulţumi şi cu un punct în Isarel!

De: Cancan 19/10/2017 | 16:03
Jucătorii lui Dică s-ar mulţumi şi cu un punct în Isarel!

Florin Tănase, jucător care în absenţa lui Denis Aibec, va purta banderola de căpitan în această seară în Israel cu Hapoel Beer Sheva, se aşteaptă la un meci greu.Tănase spune că şi-ar dori cel puţin un punct din această confruntare, afirmând că e foarte important pentru FCSB să nu piardă acest meci.

„Important e să ne calificăm în primăvara europeană, dar sunt importante şi celelalte puncte pentru coeficientul UEFA. Este bun şi un rezultat de egalitate. Cele două victorii pe care le-am obţinut până acum cu Viktoria Plzen şi Lugano ne fac să ne gândim la victorie. Am făcut meciuri bune în deplasare, şi cu Viktoria Plzen, şi la Lisabona şi o repriză cu Lugano. Ne lipsesc doi jucători foarte importanţi, foarte valoroşi, dar sper ca cei care vor intra în locul lor să-i suplinească. În vestiar, atmosfera e foarte bună, sperăm să se vadă asta şi în teren, să fim o echipă”, a declarat Florin Tănase.

La rândul său, mijlocaşul Felipe Teixeira a spus că meciul din această seară va fi unul complicat pentru roş-albaştri.

„Obiectivul nostru principal este să câştigăm, dar cred că cel mai important lucru este să nu pierdem diseară. Hapoel e o echipă foarte bună, i-am analizat, cu experienţă, periculoasă, dar noi trebuie să fim atenţi şi să ne organizăm bine. Sper ca echipa să facă o figură frumoasă şi să ne prezentăm cât mai bine pe teren. Doar aşa ne putem îndeplini obiectivul”, a declarat Teixeira la Telekom Sport.

Partida Hapoel Beer Sheva- FCSB va începe la ora 20:00, meciul urmând a fi transmis în direct de Pro TV şi Telekom Sport.

În celălalt meci al grupei G, în Elveţia, Lugano va primi vizita celor de la Viktoria Plzen.                                   

Cristi P.                                

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum arată Jade din serialul „Clona”, la 48 de ani! Giovanna Antonelli e de nerecunoscut!
Cum arată Jade din serialul „Clona”, la 48 de ani! Giovanna Antonelli e de nerecunoscut!
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea...
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început...
Ce trebuie să pui în vopseaua ouălor de Paște, ca să iasă uniform, fără pete și fără dâre. Secretul bunicilor noastre de la țară
Ce trebuie să pui în vopseaua ouălor de Paște, ca să iasă uniform, fără pete...
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe...
Misterul elicopterului prăbușit în New York cu directorii Siemens. Momentul în care elicea se desprinde în aer și coada se rupe
Misterul elicopterului prăbușit în New York cu directorii Siemens. Momentul în care elicea se desprinde...
Mesaje și urări pentru Florii 2025. Felicitări pe care să le trimiți sărbătoriților pentru ziua onomastică
Mesaje și urări pentru Florii 2025. Felicitări pe care să le trimiți sărbătoriților pentru ziua...
„Șantaj colonial”. SUA cer Ucrainei controlul unei importante conducte care transportă gaz rusesc în Europa
„Șantaj colonial”. SUA cer Ucrainei controlul unei importante conducte care transportă gaz rusesc în Europa
Câte stele a luat, de fapt, SUV-ul chinezesc BYD la Euro NCAP? Are 500 CP, vine și în România
Câte stele a luat, de fapt, SUV-ul chinezesc BYD la Euro NCAP? Are 500 CP,...
Despărțire neașteptată în showbiz! Un celebru cântăreț din România a anunțat separarea de soția sa: „A luat sfârșit!”
Despărțire neașteptată în showbiz! Un celebru cântăreț din România a anunțat separarea de soția sa:...
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după...
Ce și-a achiziționat David Pușcaș? Fiul adoptiv al Luminiței Anghel este în culmea fericirii!
Ce și-a achiziționat David Pușcaș? Fiul adoptiv al Luminiței Anghel este în culmea fericirii! "Mi-am...
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca...
"Nu aveți 4 crime prea des. De fapt 5, soția mea era însărcinată". A măcelărit-o...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am mâncat șase sarmale ca să nu mă doară stomacul de la medicamente
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am mâncat șase sarmale ca să nu mă doară stomacul de...
Xiaomi Fan Festival 2025: Sărbătorește tehnologia și culoarea cu oferte unice
Xiaomi Fan Festival 2025: Sărbătorește tehnologia și culoarea cu oferte unice
Ce ORIGINE are Luna Pământului? S-a aflat în sfârșit
Ce ORIGINE are Luna Pământului? S-a aflat în sfârșit
Surprinzător ce a spus Anca Alexandrescu despre Călin Georgescu: ”Se auzise că folosise niște firme...”. Părea că-l susține, însă ultimele detalii au intrat în atenția tuturor
Surprinzător ce a spus Anca Alexandrescu despre Călin Georgescu: ”Se auzise că folosise niște firme...”....
Cele 5 mașini hybrid pe care un mecanic auto de top le evită. De ce nu le-ar cumpăra niciodată
Cele 5 mașini hybrid pe care un mecanic auto de top le evită. De ce...
Carnea care este mai sănătoasă decât cea de vită și de porc. Se găsește la Lidl, se prepară la cuptor sau friptă pe grătar, e considerată o delicatesă, dar puțini români o includ în meniu
Carnea care este mai sănătoasă decât cea de vită și de porc. Se găsește la...
Obligatoriu pentru cei care au copaci în curte. Ce trebuie neapărat să facă în luna Aprilie
Obligatoriu pentru cei care au copaci în curte. Ce trebuie neapărat să facă în luna...
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
Regulă pentru toți cei care stau în chirie. Ce trebuie să facă în fiecare lună
Regulă pentru toți cei care stau în chirie. Ce trebuie să facă în fiecare lună
Conspirație contra Europei. Care e planul lui Putin
Conspirație contra Europei. Care e planul lui Putin
Tradiția de FLORII care aduce norocul în fiecare casă. Ce se pune la icoană pentru a-ți merge bine
Tradiția de FLORII care aduce norocul în fiecare casă. Ce se pune la icoană pentru...
Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion Ţiriac
Motivul pentru care Mihaela Cambei ţine nemişcată în parcare maşina primită cadou de la Ion...
Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își serbează ziua numelui
Mesaje, urări și felicitări de Florii 2025. Cele mai frumoase urări pentru cei care își...
Ce face Paul Ipate când Jojo e supărată: ”Suntem amândoi destul de temperamentali că suntem moldoveni”
Ce face Paul Ipate când Jojo e supărată: ”Suntem amândoi destul de temperamentali că suntem...
Ce salariu trebuie să ai pentru un credit de nevoi personale de 10.000 de euro luat pe 5 ani în 2025. Cât e rata, de fapt, pe lună. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Ce salariu trebuie să ai pentru un credit de nevoi personale de 10.000 de euro...
Se construiește, în sfârșit, ultimul lot la autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Aici se găsește cel mai lung tunel din România. Timpul pe drum se va reduce considerabil, șoferii vor evita trei mari orașe
Se construiește, în sfârșit, ultimul lot la autostrada de care au nevoie sute de mii...
Oana Roman, declarații neașteptate despre împăcarea cu Marius Elisei: „„Este adevărat că au fost niște ani”
Oana Roman, declarații neașteptate despre împăcarea cu Marius Elisei: „„Este adevărat că au fost niște...
×