Juan Manuel Fangio, un adevărat campion mondial

Juan Manuel Fangio este considerat cel mai mare pilot al tuturor timpurilor cu toate că geniul său nu a putut fi admirat pe viu de foarte mulţi iubitori ai Formulei 1. În cele şapte sezoane complete în care a alergat în Marele Circ, a câştigat cinci titluri de campion cu patru echipe diferite şi a fost vicecampion de două ori.

În cele 51 de Mari Premii în care a concurat, de 48 de ori a pornit din prima linie, obţinând 29 de pole-position, 35 de clasări pe podium şi 24 de victorii. Practic, procentajul de succese al său este cel mai mare din întreaga istorie a Formulei 1, 46,15%, iar recordul său de cinci titluri a rezistat aproape o jumătate de secol înainte de a fi doborât de Michael Schumacher. Sunt, însă, doar cifrele reci ale unui adevărat maestru, care a înnobilat Formula 1 prin stil, graţie şi un simţ al onoarei nemaivăzut nici înaintea sa, nici după el.

La 11 ani, a început să lucreze ca mecanic, renunţând ulterior la studii pentru a se dedica total pasiunii vieţii sale. După ce şi-a satisfăcut stagiul militar, Fangio şi-a deschis propriul atelier şi a început să concureze, de la vârsta de 18 ani, în curse locale de anduranţă, pe terenuri accidentate, în întreaga Americă de Sud. Prima maşină pe care a alergat a fost un Ford, folosit pe post de taxi în Buenos Aires, recondiţionat chiar de către argentinian.

În 1940, Juan Manuel Fangio a câştigat Gran Premio del Norte, o competiţie întinsă pe 10 mii de kilometri, care a traversat Anzii, din Buenos Aires până în Lima şi înapoi şi care a durat două săptămâni, fără nicio zi de pauză. Practic, preparea personală a acestor maşini primitive, experienţa imensă şi eforturile sale supraomeneşti din aceste maratoane ale nebuniei au făcut ca, ulterior, fiecare cursă din Formula 1 să i se pară o joacă de copii lui Fangio.

La 37 de ani, el a început să concureze în Formula 1, iar în 1950, argentinianul a fost foarte aproape de primul său titlu, fiind învins de coechipierul său de la Alfa Romeo, Giuseppe Farina. Peste un an, el avea să se revanşeze şi să obţină prima sa coroană de campion mondial.

În 1953, a terminat pe locul secund în clasamentul general, tot la volanul unui Maserati. Fangio a fost mereu loial mecanicilor săi, cărora le-a promis mereu zece la sută din câştigurile sale, ceea ce i-a atras numeroase avantaje de-a lungul carierei. Astfel, în timpul antrenamentelor de la Marele Premiu al Italiei, el s-a plâns de unele vibraţii deranjante ale motorului său. A doua zi, însă, problemele au dispărut ca prin farmec. Explicaţia: mecanicii au înlocuit maşinile în timpul nopţii, oferindu-i lui Fangio monopostul colegului său, Felice Bonetto!

În 1954, cel supranumit „El Maestro” a trecut la Mercedes Benz, alături de care a cucerit al doilea titlu de campion mondial, după ce s-a impus în opt din cele 12 curse în care a concurat. Avea să fie începutul unei perioade remarcabile, în care Fangio a câştigat trofeul suprem în Marele Circ patru ani la rând. După ce a mai cucerit un titlu cu Mercedes, în 1955, sud-americanul a ajuns la Ferrari, unde a devenit campion mondial pentru a patra oară. Însă, în anul imediat următor, a plecat la marea rivală a Scuderiei, Maserati, spre furia lui Enzo Ferrari, care l-a acuzat pe Fangio de lipsă de loialitate.

După ce a luat titlul şi cu Maserati, Juan Manuel Fangio s-a retras din Formula 1 în 1958, an în care a mai luat startul în două curse. Avea atunci 47 de ani! Chiar şi după ieşirea sa de pe scena Marelui Circ, el şi-a sporit celebritatea la nivel internaţional în urma unui episod petrecut în 1958, când a fost răpit de membrii mişcării revoluţionare a lui Fidel Castro pentru a atrage atenţia asupra cauzei lor. Numai că felul de a fi al lui Fangio i-a fermecat şi pe răpitorii săi, care l-au eliberat fără a-i face vreun rău.

Juan Manuel Fangio a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani pe 17 iulie 1995.