După plecarea neașteptată de la Survivor România, Jorge a făcut primele declarații cu privire la ceea ce i s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni petrecute alături de colegii săi. Artistul a mărturisit de ce se simte în pericol, chiar și după ce a plecat din tabăra Faimoșilor.
Din păcate, pentru Jorge drumul către marele premiu s-a oprit miercuri seara, când accidentarea pe care a suferit-o, l-a făcut să părăsească de urgență competiția. Bărbatul a oferit primele declarații despre experiența prin care a trecut, dar și despre ultimele conflicte.
VEZI ȘI: Ce afecţiune medicală are Jorge? De asta l-au dat afară de la Survivor România
Așa cum era de așteptat, Jorge a oferit primele declarații despre parcursul său în competiția din Republica Dominicană. Artistul susține că regretă amarnic faptul că s-a accidentat atât de tare, ceea ce l-a făcut să renunțe la marele premiu. Deși mai avea multe de arătat, faimosul a fost nevoit să se retragă.
„Regret că m-am accidentat, în rest am fost cum sunt eu cu adevărat. Ăsta e lucrul pe care l-am învățat aici, să nu-mi fie frică să fiu cum sunt eu cu adevărat, fără să-mi fie teamă că mă judecă lumea sau că nu mă place lumea. Sunt ok cu asta. Aveam foarte multe de arătat, mai ales de spus”, spune fostul concurent, potrivit protv.ro.
NU RATA: Jorge, eliminat de la Survivor 2023? „Domnul Dan” a făcut anunțul trist, la Pro TV
Chiar dacă a ajutat echipa cât de mult a putut, Jorge nu a putut sta departe de probleme, motiv pentru care a fost implicat în multe scandaluri, mai ales în ultima săptămână. Cel care l-a făcut să se gândească de două ori la propria sa siguranță pare a fi DOC, rapperul care l-a amenințat că îi va face rău.
„Nu pot să tac când văd că alții încearcă să manipuleze oamenii. Spun tot felul de lucruri doar ca să-i demotiveze pe ceilalți. La ultimul joc de eliminare, Faimoșii au pierdut din cauza unor cuvinte pe care DOC le-a spus și a dezbinat echipa și eu nu pot să tac. Atunci m-a amenințat: că nu o să mă bată, dar o să-mi rupă un deget”, a mai explicat fostul concurent de la Survivor România.
CITEȘTE ȘI: Scandal de proporții la Survivor România 2023! DOC și Jorge sunt la cuțite. „Șerpii n-au cum să mă facă”