Jojo isi sarbatoreste ziua de nastere si Pastele la Paris
Mai mult, cei doi vor petrece si Pastele acolo, mai ales ca Parisul este unul dintre orasele favorite ale viitoarei mamici.
„Eu si Ionut vom fi la Paris de ziua mea. Asa ca voi avea ocazia sa ma bucur realmente de implinirea a treizeci de primaveri intr-unul din orasele mele de suflet. Sper sa gasim un loc boem in Montmartre unde sa mancam un millefeuille delicios si unde sa sarbatorim in felul nostru, simplu si romantic”, marturiseste Jojo.
Actrita de la Pro Tv recunoaste nu ii plac aniversarile aglomerate decat daca sunt ale altora, motiv pentru care anul acesta de ziua sa de nastere a preferat sa fie doar cu sotul sau.
„Eu mi-am serbat intotdeauna ziua de nastere alaturi de familie si prieteni foarte apropiati. Asa am simtit mereu. Nu stiu de ce. Poate pentru ca au alt farmec si alta insemnatate. M-am gandit cum as vrea sa implinesc treizeci de ani. E un moment important, mai ales pentru o femeie. Si in mintea si in sufletul meu a fost numai Ionut. Asa ca am luat impreuna hotararea sa mergem doar noi intr-un loc care sa-mi placa foarte tare. Et moi, j’adore Paris! Abia astept sa ma plimb pe strazile lui si sa ma bucur de fiecare lucru in parte”, a mai spus ea.
Si desi prima zi de Paste ii va prinde pe viitorii parinti tot in capitala franceza, Jojo si Ionut vor recupera a doua zi, cand vor ciocni oua rosii in tara, cu cei dragi.
„Vom fi acasa in cea de-a doua zi de Paste alaturi de intreaga familie si vom sarbatori impreuna asa cum am facut in fiecare an. Mi se pare deosebit faptul ca ziua mea va fi intr-unul dintre cele mai speciale weekenduri ale anului. Este cu siguranta un semn foarte bun”, a incheiat Jojo foarte bucuroasa.