”Johnică” (fiul primarului nabab) s-a hotărât: se căsătorește cu ”Prințesica” din Pașcani (moștenitoarea unei super-averi)!

De: I.D.
Publicat: 09/05/2019 | 23:22

Va fi nuntă mare între doi dintre cei mai bogați copii ai României. Alexandros Savin s-a hotărât: se căsătorește cu Roxana Cepalis, moștenitoarea unei super-averi.  ”Prințesica” din Pașcani este mai în vârstă cu patru ani decât fiul primarului-nabab, dar iubirea a triumfat. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, prin Departamentul de Anchete Speciale (DAS), vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile unui eveniment care se anunță fastuos.

Roxana Cepalis, “prinţesica” din Paşcani, s-a iubit o perioadă cu Silviu Văduva, însă inima ei a fost cucerită iremediabil, în urmă cu șase ani, de Alexandros “Johnică” Savin, nimeni altul decât fiul ex-primarului din Buşteni. Tinerii sunt printre cei mai bogați copii ai României.

(VEZI AICI: NUNTĂ MARE ÎN SHOWBIZ! A FOST CERUTĂ DE SOȚIE CHIAR DE ZIUA EI)

Imperiu financiar de peste 30 milioane de euro

De altfel, Roxana, moştenitoarea unui imperiu financiar de peste 30 milioane de euro, îşi afişează, de regulă, pe rețelele de socializare, achiziţii de la casele de modă: genţi de zeci de mii de euro, haine foarte scumpe, dar şi alte accesorii preţioase! 

Este fiica Doinei Cepalis, o femeie de afaceri respectată în zona Moldovei și care a făcut profit în industria textilă, având clienți în peste 50 de țări. Ea a mărturisit într-un interviu că are un ajutor de nădejde în fiica sa, care este implicată în business-urile familiei.

Roxana este moștenitoarea unui imperiu financiar de peste 30 de milioane de euro, creat de mama ei

(CITEȘTE ȘI: CEL MAI CUNOSCUT MILIONAR ROMÂN LE-A INTERZIS FIICEI & VIITORULUI GINERE SĂ FRECVENTEZE „CASA NECURATULUI”, IAR NOI AVEM DOVADA!)

Premiat de tatăl său cu un Porsche Cayenne

De partea cealaltă, Alexandros Savin este și el un sprijin pentru familia sa în afacerile cu hoteluri din Busteni și are o relație “de milioane” cu tatăl său. De altfel, “Johnică” a fost recompensat de tatăl său cu un Porsche Cayenne pentru că a obținut bacalaureatul cu o medie impresionantă, 9,57.

Viitorul cuscru al Doinei Cepalis are, la rândul lui, o avere impresionantă. Deține mai multe terenuri în Comarnic, Periș, Vidra și Bușteni, atât în itravilan, cât și agricole. Are inclusiv patru apartamente. De-a lungul timpului, numele lui a apărut în revistele care au întocmit topul celor mai bogați români, valoarea averii sale fluctuând între 25 și 8 milioane de euro.

Cuplul a depus, deja, actele la starea civilă

Iată că, după șase ani de relație, cuplul a decis să treacă la nivelul următor. Surse DAS, categoria A, certificate astfel de Departamentul de Anchete Speciale al CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, au aflat că fiul lui Emanoil Savin a cerut-o de soție pe iubita sa, care este cu patru ani mai în vârstă ca el.

”Johnică” și ”Prințesica” din Pașcani au și depus actele la starea civilă, în această săptămână, iar în scurt timp urmează să devină, în acte, soț și soție. De altfel, în urmă cu doi ani, pe degetul Roxanei a apărut un inel extrem de asemănător cu cele de logodnă.

„Johnică” și Roxana au depus actele la starea civilă și urmează să se căsătorească

(NU RATA: BOSSUL DE LA „AUTORITATEA PENTRU CETĂȚENIE”, FILMAT SĂRUTÂNDU-SE LA BERLIN CU NOUA IUBITĂ!)

Evenimentul, la care va participa toată lumea bună, se anunță a fi unul fastuos. Luxul va fi, cu siguranță, la el acasă, iar cei doi îndrăgostiți vor străluci în cea mai fericită zi din viața lor. În concluzie, diferența de vârstă dintre Alexandros Savin (27 ani) și Roxana Cepalis (31 ani) nu a contat, iar iubirea a triumfat!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)