„Joe Indianul” vrea sa cucereasca Alpii
Neinfricat. Cataratorul clujean Ioan Torok se distreaza iarna schiind pe avalanse provocate chiar de el Mihai Bacalu Pe timp de vara, alpinistul iubitor de adrenalina se multumeste cu escaladarea stancilor din Cheile Turzii, alaturi de colegii de la Salvamont. Cataratorul e cunoscut printre prieteni cu porecla de Joe Indianul, datorita parului sau lung, purtat in tinerete. La 44 de ani, acesta se mandreste cu doua decenii si jumatate petrecute facand sporturi extreme, precum cataratul, alpinismul sau mountain bike. Anul trecut, Torok a fost solicitat sa participe la o expeditie in Himalaya, dar echipa a abandonat la 7.200 de metri, din cauza vremii. „Indianul” si-a propus sa urce, in septembrie, pe varful Grand Joras (4.210 m) din Alpii francezi, atras de dificultatea traseului. O parte din timpul de antrenament il dedica familiei, escaladand la intamplare cele 300 de trasee din Cheile Turzii, cu sotia Anamaria, pe care a cunoscut-o tot in timpul unei catarari, in urma cu cinci ani, dar si cu fetita lor de aproape patru ani. Micuta a urcat deja in coarda si pare sa le calce pe urme celor doi soti, dorind, in continuare, sa li se alature la „joaca pe peretele vertical”.