Joe Biden i-a grațiat pe curcanii Peach și Blossom, de Ziua Recunoștinței. Cum s-a desfășurat tradiția anuală
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a graţiat pe Peach şi Blossom, doi curcani albi care nu vor mai fi gătiţi pentru masa de Ziua Recunoştinţei.
Tradiţie anuală este de altfel printre ultimele evenimente publice la care un președinte aflat la final de mandat mai participă. Ceremonia desfășurată cu mare fast la Casa Albă a reunit o mulțime de oameni încântați de importanța momentului.
„Evenimentul marchează startul oficial al sezonului sărbătorilor de iarnă. E de asemenea ultimul prilej când vă vorbesc în calitate de preşedinte şi când îmi exprim mulţumirea şi recunoştinţa. Vă spun aşadar: a fost cea mai mare onoare din viaţa mea și vă sunt profund recunoscător”, a declarat Biden, potrivit CNN.
Tradiţia graţierii curcanilor îşi are originea de pe vremea administraţiei Harry Truman, în 1947. În mod oficial, această ceremonie a început în 1989 la Casa Albă, când preşedintele în exerciţiu la acea vreme, George H.W. Bush, a oferit prima graţiere prezidenţială oficială.
Cine sunt curcanii grațiați
Curcanii graţiaţi anul acesta poartă numele florii statului Delaware, floarea de piersic („peach blossom” în engleză), care simbolizează rezilienţa, susține Biden, fost senator de Delaware.
„Peach cântăreşte 19 kilograme, îi place mâncarea gătită, crochetele din cartofi şi visează să vadă Aurora boreală, iar Blossom cântăreşte 18 kilograme şi-i place să mănânce bucăţele de brânză şi să se uite la meciuri de box”, a glumit Biden.
Ceremonia de grațiere s-a desfășurat în faţa unei mulţimi de circa 2.500 de persoane adunate pe peluza sudică a Casei Albe,
Milioane de curcani vor fi pregătiţi la cuptor pentru masa de Ziua Recunoştinţei pe întreg teritoriul Satelor Unite. Sărbătoarea se serbează în ultima zi de joi a lunii noiembrie.
Citește și: CEI MAI BOGAȚI PREȘEDINȚI DE STAT ÎN 2024. CE AVERE AU JOE BIDEN, XI JINPING ȘI VLADIMIR PUTIN