Joe Biden, președintele ales al SUA, a alunecat în timp ce se juca cu Major, câinele său, și are mai multe facturi la talpă. Din cauza acestui accident, el va purta timp de mai multe săptămâni o orteză, a anunțat duminică medicul său personal, Kevin O’Connor.
În prima instanță, radiografia cu raze X nu a evidențiat o fractură, dar apoi i s-a făcut un computer tomograf care a confirmat diagnosticul: mici fracturi (fracturi de stres) la osul cuneiform lateral și cuneiform intermediar (două dintre cele trei oase tarsiene).
Joe Biden a fost examinat ulterior de un specialist în ortopedie din Newark, Delaware. Reporterii care l-au însoţit au fost ţinuţi în autobuz şi nu l-au putut vedea pe preşedintele ales intrând în clădire, scrie Reuters.
Duminică seara, președintele în exercițiu Donald Trump a scris pe Twitter „Fă-te bine repede!” și a repostat un filmuleț în care Joe Biden este surprins în timp ce iese șchiopătând din clinica ortopedică și intră într-o mașină.
NEW: @nbcnews photographer captures @JoeBiden leaving orthopedic office in Delaware where the president-elect was just treated for what his doctor called a sprained right ankle from a fall Saturday. pic.twitter.com/mTYee0BMur
— Kelly O’Donnell (@KellyO) November 29, 2020