O adevărată minune în ceea ce privește longevitatea și automotivația, Jimmy Connors a fost considerat unul dintre cei mai importanți tenismani ai erei moderne.
Singurul om din istorie care s-a impus la US Open pe trei suprafețe diferite, zgură, iarbă și hard, Connors a fost liderul ATP timp de 268 de săptămâni, dintre care 160 consecutive, a câștigat cinci titluri la US Open, două la Wimbledon și unul la Australian Open și deține încă trei recorduri incredibile în Era Open: cel al trofeelor cucerite, 109, cel al meciurilor disputate în circuitul profesionist, 1556, și al celor câștigate, 1274. Și toate acestea într-o carieră care s-a întins pe durata unui sfert de secol, între 1972 și 1996.
În 1970, la 18 ani, a obținut prima sa victorie din circuit în fața legendarului Roy Emerson, iar un mai târziu, câștiga titlul de campion universitar al Statelor Unite (NCAA). În 1972, a cucerit primul său trofeu la profesioniști, impunându-se la Jacksonville Open.
1974 avea să fie cel mai bun din cariera lui Connors și, totodată, unul dintre cele mai impresionante din întreaga istorie a tenisului. El a avut un palmares de 99 de victorii și doar patru înfrângeri în 1974 și a câștigat 15 din cele 21 de turnee la care a participat, printre care Australian Open, Wimbledon și US Open. Jimmy Connors a devenit, astfel, unul dintre cei doar șase jucători din Era Open care se impun în cel puțin trei turnee de Grand Slam într-un an calendaristic. El ar fi putut realiza chiar Marele Șlem, dar nu a fost primit la Roland Garros din cauză că Asociația Tenismanilor Profesioniști și organizatorii francezi nu au permis accesul jucătorilor care semnaseră un contract cu World Team Tennis, organism aflat în conflict cu ATP. Astfel, lui Jimmy i-a fost refuzată participarea la Roland Garros în perioada de apogeu a carierei sale, între 1974 și 1978.
Performanțele sale extraordinare l-au adus în postura de lider al clasamentului ATP pentru prima dată pe 29 iulie 1974, de aici începând o hegemonie întinsă pe durata a 160 de săptămâni consecutive. Până în 2007, când Roger Federer i-a doborât recordul, aceasta a fost cea mai lungă perioadă petrecută de vreun jucător în fruntea ierarhiei mondiale.
Cu cât scena era mai strălucitoare, cu atât și Connors juca mai bine: la turneele de Grand Slam, el a ajuns cel puțin în semifinale de 31 de ori, performanță care a fost depășită tot de Roger Federer în 2012. La US Open, a fost primul jucător care a disputat cinci finale consecutive, de la Bill Tilden din perioada interbelică, câștigând trei dintre acestea, în 1974, 1976 și 1978. În total, a adunat cinci titluri la US Open, performanță absolută în Era Open pe care o împarte cu Pete Sampras și Roger Federer. În același timp, Connors mai deține și recordul de 12 semifinale jucate la New York, precum și acela de a fi singurul jucător din istorie care s-a impus pe toate cele trei suprafețe la US Open.
Ultimul său trofeu de Grand Slam a fost cel din 1983 de la US Open, dar atunci când a fost întrebat de care dintre turneele la care a participat este cel mai mândru, Jimmy a răspuns nonșalant: “Cel pe care nu l-am câștigat, US Open 1991. Acelea au fost cele mai bune 11 zile ale carierei mele în tenis.”
Jimmy Connors a disputat ultimul său meci în circuitul ATP în aprilie 1996 la Atlanta, la 24 de ani de la primul său joc la profesioniști, iar în 1998, a fost inclus în International Tennis Hall of Fame.
Povestea completă a lui Jimmy Connors va putea fi citită în cartea „100 de sportivi legendari”, care va apărea în acest an.