Celebrul actor de comedie Jim Carrey a acordat, în urmă cu câteva zile, un interviu în care a făcut mai multe mărturisiri cât se poate de dureroase. Acesta a vorbit despre depresia cu care se confruntă în special după dispariţia iubitei sale.
În vârstă de 55 de ani, Jim Carrey a povestit că are momente în care uneori e fericit. Actorul a fost greu încercat după ce iubita sa Cathriona White a decis să se sinucidă, în 2015, iar el a fost învinuit pentru moartea acesteia. Ea a înghiţit o cantitate semnificativă de somnifere.
„Nu sunt depresiv în aceste momente. Nici nu experimentez vreo stare de depresie. Am fost însă aşa ani la rând, dar acum, când vine ploaia, plouă şi se duce. Nu rămâne suficient de mult pentru a mă scufunda şi a mă îneca”, a spus Jim Carrey, potrivit inews.co.uk.
„Nu îmi pasă ce vor crede toţi despre mine când voi muri. Ce vreau este ca ei să vadă în mine o energie, una pozitivă, ca un miros plăcut ce pluteşte în urma mea. Sunt în regulă şi cu tot ceea ce s-a întâmplat, chiar şi cu lucrurile groaznice pe care le cunoaşteţi, în ceea ce priveşte viaţa mea şi arta. Am multe satisfacţii când privesc în urmă”, a mai adăugat celebrul actor.
De asemenea, Jim Carrey, care a ajuns cunoscut datorită rolurilor sale în filmele de comedie a dispărut de ceva vreme din lumina reflectoarelor, iar acum se dedică în special picturii.