Supărare mare între cunoscuții de pe Internet! Motivul? Se ironizează între ei în mediul online. Ca la grădiniță! Numai că atât de departe s-au dus protagoniștii, încât au ajuns să se dea în judecată. CANCAN.RO are detalii exclusive despre subiect și vi le prezintă în cele ce urmează.
O vom lua cu începutul și intrăm direct în subiect: Sebastian Dobrincu s-a alarmat maxim atunci când trei dintre cei mai cunoscuți vloggeri/streameri de la noi i-au comentat pe Internet viața personală. Viață pe care singur și-a expus-o mergând la fel și fel de podcasturi și emisiuni TV. Prin platouri a tot spus că a început de jos, că și-a clădit imperiul monetar singur, că n-a primit ajutor din partea nimănui…
Bun! Unul dintre cei trei tineri menționați mai sus, un anume Mihai TPN, a publicat un vlog unde îl “deconspiră” pe Sebastian, vorbind foarte mult de tatăl său, Romică Dobrincu, și arătând că, de fapt, el ar proveni dintr-o familie bogată și n-ar fi început tocmai de la „furculiță și cuțit”. Așa! Ceilalți doi vloggeri, Silviu Faiăr și Mădălin Paraschiv, au luat clipul respectiv și l-au comentat la ei pe canale, amuzându-se de faptul că a scos cineva date despre familia deloc modestă a lui Dobrincu.
De menționat e că Silviu Faiăr și Mădălin Paraschiv nu sunt neapărat prieteni între ei. Se cunosc, într-adevăr, dar n-au conspirat împotriva lui Sebastian Dobrincu. Cei doi băieți cu videoclipuri de genul se ocupă, iar dacă cel cu tânărul milionar era cel mai recent… au luat ce li s-a dat. Ca o urmare a comentariilor tinerilor, câteva zile mai târziu, Sebastian și tatăl lui i-au chemat pe toți trei în judecată, vrând să le dea o lecție.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.