Jessie Baneș și-a sărbătorit ziua de naștere în piscină cu iubitul Andi Gușă. FOTO EXCLUSIV
Jessie Baneș, fosta concurentă de la Vocea României, și-a sărbătorit ieri ziua de naștere alături de iubitul său. Tânăra a pus pe pauză proiectele în care este implicată și s-a bucurat de o zi de relaxare. CANCAN.RO a surprins-o pe tânăra artistă la o piscină din Capitală, iar seara în timp ce lua cina la un restaurant mediteranean.
Jessie Baneș se bucură de succes pe plan profesional, însă drumul pentru a ajunge unde și-a dorit nu a fost unul ușor. Tânăra a devenit cunoscută datorită muzicii sale, dar și a altor proiecte. În trecut, a participat la Eurovision, iar, acum este și moderatoarea emisiunii Golden Hour cu Jessie, de la Radio Gold Fm, dar și jurnalistă în cadrul emisiunii Acces Direct.
CITEȘTE ȘI: JESSIE BANEȘ, PIESĂ SPECIALĂ PENTRU ROMÂNII DIN DIASPORA: „SĂ LE ALIN MĂCAR PUȚIN DORUL DE CASĂ”
În urmă cu câțiva ani, tânăra și-a găsit și sufletul pereche. Are o relație frumoasă cu Andrei Gușă, fiul cunoscutului Cozmin Gușă.
Jessie Baneș, zi de naștere la dublu
Ziua de naștere a artistei a fost sărbătorită așa cum se cuvinte. Jessie nu și-a dorit o petrecere fastuoasă, ci să petreacă timp de calitate alături de iubitul ei. Astfel, în prima parte a zilei cei doi au mers la o piscină. Artista și-a etalat trupul ca tras prin inel, într-un costum de baie minuscul de culoare mov. Ipostazele în care a fost surprinsă nu sunt unele în care artista a fost văzută prea des. Cu un pahar de vin alb în mână, bruneta s-a bucurat de razele soarelui de pe marginea piscinei. Nici gesturile tandre nu au lipsit… Andi Gușă și-a sărutat iubita cu foc, la un moment dat.
Pe seară, cei doi au mers la un restaurant, acolo unde au servit câteva preparate delicioase și s-au bucurat unul de compania celuilalt.
Jessie Baneș a vorbit despre cel mai important moment din cariera ei
Ultima perioadă a fost destul de agitată pentru Jessie Baneș. Pe lângă lansarea noii piese, artista s-a pregătit intens pentru unul dintre cele mai importante evenimente din cariera ei. Tânăra, alături de Ovidiu Lipan Țăndărică, a deschis concertul de la Cluj al lui Chris Norman. Spectacolul a avut loc în data de 15 iunie, iar Jessie Baneș a așteptat cu nerăbdare să urce pe scenă.
„E unul dintre cele mai importante și emoționante momente din cariera mea muzicală. Împreună cu Ovidiu Lipan Țăndărică vom deschide concertul marelui Chris Norman de la Cluj, de pe data de 15 iunie. Vă aștept să ne fiți alături cu sufletul, dacă fizic nu puteți ajunge la BT Arena să ne vedeți pe scenă. Acolo vom face și lansarea oficială a noii noastre piese, Meninas Morenas”, a mai spus Jessie Baneș.