Cântăreața Jessica Simpson a trecut printr-un moment amuzant, s-ar putea spune, chiar în baia ei. Vedeta americană s-a sprijinit de capacul de la toaletă, iar acesta s-a rupt! Jessica s-a amuzat apoi de incident și a postat imaginea cu capacul rupt.
Cântăreața americană Jessica Simpson, în vârstă de 38 de ani, este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Zilele trecute, vedeta a avut parte de un incident jenant în baie. Aceasta s-a sprijinit de capacul de la WC și l-a rupt din cauza greutății.
„Atenție… Nu vă sprijiniță de capacul de la WC atunci când sunteți însărcinată”, a scris Jessica Simpson în dreptul unei fotografii postate pe Instagram.
Jessica Ann Simpson este o cântăreață, actriță și textieră americană. Ea a devenit cunoscută la finele anilor ’90 prin intermediul cântecului său de debut intitulat „I Wanna Love You Forever”. A devenit cel mai cunoscut disc single al său din întreaga-i carieră, fiind până astăzi singurul său hit de top 10 în clasamentul Billboard Hot 100.
Materialul său discografic de debut, Sweet Kisses, a fost lansat la sfârșitul anului 1999 în țara sa natală, fiind promovat cu ajutorul altor două extrase pe single lansate pe parcursul anului următor, „When You Are” și „I Think I’m In Love With You”.