Jean Paler și-a povestit drama. “Sunt cardiac cronic. M-au uitat toți, parcă nici nu exist!” Ce interdicție a primit de la doctori

Publicat: 02/09/2021 | 16:28

Jean Paler, unul dintre cei mai iubiți actori de comedie, se confruntă cu grave probleme de sănătate. De-a lungul vieții, artistul a suferit mai multe infarcte, motiv pentru care medicii i-au interzis să mai urce pe scenă. În plus, este trist pentru că a fost uitat de prieteni, familia fiind singura care a rămas lângă el.

Jean Paler s-a mutat la Sinaia, unde locuiește alături de fiica lui. Actorul este nevoit să aibă mai multă grijă de sănătatea sa, fiind, totodată, sfătuit de medici să renunțe la scena teatrelor. Din nefericire, artistul are și probleme financiare, iar pensia nu acoperă costurile medicamentelor de care are maximă nevoie.

Sunt cardiac cronic, operat, cu stenturi, am și defribilator. Medicamentele mă costă 1400 de lei ope lună. Am o pensie de 840 lei, mi-e și rușine. M-au uitat toți, parcă nici nu exist! Dacă nu aș avea familia să mă ajute, aș fi pierdut! În fiecare an stau în spitale câte patru luni. Am 4 stenturi și un defibrilator. Inima mea mai funcționează doar 30 la sută. Doctorii se minunează cum de mai poate inima să împingă sângele la cap și la picioare”, a declarat Jean Paler în emisiunea “Teo Show”, de la Kanal D.

Jean Paler: “12 secunde inima mea nu a bătut deloc!”

În continuare, Jean Paler a dezvăluit că a fost la un pas de moarte, după ce a căzut în fața unei mașini, la Sinaia. Din fericire, medicii au reușit să-l salveze.

Inima bate în fibrilații, face sincope. 12 secunde inima mea nu a bătut deloc. Puteam să mor! Eram pe stradă, în Sinaia, și am făcut o sincopă. Am căzut în fața unei mașini. Omul a crezut că m-a lovit el cu mașina. Au dat telefon la 112 și m-au dus la Fundeni, unde m-au pus pe picioare. M-am obișnuit cu infarct după infarct”, a mai spus actorul.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult