Maestrul Jean Constantin a fost comemorat, astazi, de rude, prieteni si cativa fani, la Cimitirul Central din Constanta. Parastasul de un an a avut loc chiar de ziua numelui sau. Printre cei prezenti la mormantul actorului au putut fi vazuti interpretul de muzica greceasca, Ionut Galani, compozitorul Dumitru Lupu si cantareata Ileana Sipoteanu. Totodata, a fost prezent si Adrian Stan, primarul orasului Techirghiol, acolo unde s-a nascut Jean Constantin si unde actorul este cetatean de onoare.
Toti cei prezenti au primit coliva si cate un pahar cu vin din partea Ninei Jean, sotia actorului.
A trecut un an de cand marele actor Jean Constantin a trecut in lumea celor drepti, insa nimeni nu l-a uitat. Pe 26 mai 2010, renumitul actor constantean era gasit mort in apartamentul sau din Constanta de un bun prieten. Inima lui „nea Jean” incetase sa mai bata si mii de oameni l-au condus pe ultimul drum. Pasionat de pescuit, Jean Constantin facea parte din „Asociatia Pescuit Agrement Scufundari Autohtone Albatros” din Constanta, al carui presedinte era chiar actorul. Membrii au decis ca aceasta asociatie sa poarte numele artistului.
Pe 26 mai 2010, cortina a cazut pentru ultima data la Teatrul „Fantasio” din Constanta, acolo unde s-a aflat depus sicriul maestrului Jean Constantin. Sute de persoane l-au aplaudat si i-au adus un omagiu actorului care a fost condus pe ultimul drum cu fanfara militara.
Constantenii au fugit de la serviciu ca sa-l vada pentru ultima data pe cel care i-a facut sa rada atatia ani iar circulatia in oras a fost oprita pentru trecerea cortegiului. Artistul a fost inmormantat pe Aleea Actorilor din Cimitirul Central din Constanta. La sase luni de la disparitia lui Jean Constantin, sotia sa, Nina Jean, a avut grija ca oricine va trece pe langa mormantul lui sa stea o clipa si sa-si aminteasca de filmele in care ne facea sa radem. La mormantul actorului a fost amplasat un bust de bronz al acestuia, asezat pe un soclu de marmura.