Jean Clude (fără Van Damme) i-a impresionat pe juraţii „Românii au talent” la 13 ani! Andra a fost iar „piele de găină”
Un băieţel mulatru a trecut de preselecţii cu brio, cântând o piesă a lui Adele.
„Mă numesc Jean Claude, fără Van Damme. Am 13 ani şi sunt din România, dar tatăl meu e de altă naţionalitate. Mă inspir de la alţi artişti şi cred că pot câştiga marele premiu”, a spus încrezător micuţul.
Calităţile lui vocale i-au impresionat pe toţi. „Ţi s-a mai întâmplat să fii aplaudat aşa la scenă deschisă?”, l-a întrebat Mihai.
„Cu aşa oameni frumoşi în jur, nu”, a replicat Jean Claude.
„Eu sunt piele de găină”, l-a încurajat şi Andra.
Cântăreţul a fost impresionat până la lacrimi de cei trei, care l-au trimis în etapa următoare a emisiunii.
(D.B.)