Jaf la o casă de schimb valutar din Gorj. Cum a reușit un recidivist să fugă cu 7000 de euro | VIDEO

Publicat: 25/02/2019 | 11:12
Jaf la o casă de schimb valutar din Gorj. Cum a reușit un recidivist să fugă cu 7000 de euro

Un bărbat a tâlhărit, luni dimineața, o casă de schimb valutar din orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj, după care a fugit. Polițiștii au instituit filtre la intrarea și ieșirea din oraș, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, jaful a avut loc luni dimineața, la o casă de schimb valutar aflată în orașul Bumbești-Jiu, iar hoțul se află în libertate.

„Avem o sesizare cu privire la faptul că, pe raza localității Bumbești Jiu, la o casă de schimb valutar, a fost comisă infracțiunea de tâlhărie. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul IPJ Gorj, care efectuează investigații în vederea identificării autorului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat recidivist. Acesta ar fi împins-o pe casieră pentru a fura bani. Polițiștii au instituit filtre la intrarea și ieșirea din oraș.

Citește și: JAF LA O CASĂ DE SCHIMB VALUTAR DIN TIMIȘOARA. HOȚII AU FUGIT CU 150.000 DE EURO

Glugă pe cap și pistol

Conform unor surse judiciare, bărbatul avea o glugă pe cap și, prin amenințare cu un pistol, ar fi deposedat casiera casei de schimb valutar de bani. Din primele informații reiese că hoțul a reușit să fure aproximativ 7.000 de euro.

Pistolul pare că era tip airsoft.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că nu a fost sustrasă toată suma de bani aflată în casa de schimb valutar.

Citește și: JAF LA UN AMANET DIN PLOIEȘTI. HOȚUL A REUȘIT SĂ FUGĂ CU BIJUTERII DIN AUR